FOTO. Ședință de urgență la Prefectură! Gripa aviară, la porțile județului Satu Mare

Prefectul județului Satu Mare, Radu Bud, a convocat astăzi ședința Centrului Local de Combatere a Bolilor (CLCB) Satu Mare, având în vedere contextul epidemiologic actual din județul Satu Mare sub aspectul Gripei Aviare.

Și asta ca urmare a declarării unui focar în data de 14 ianuarie 2020 la o exploatație de păsări din localitatea Seini, județul Maramureș, și a instaurării zonelor de restricție în jurul focarului, precum și declararea unor cazuri de Pestă Porcină Africană la mistreți în județele Satu Mare și Maramureș.

Prefectul, în calitate de președinte al Unității Locale de Decizie (ULD) Satu Mare, a dispus transmiterea de urgență în tot județul a planurilor de măsuri pentru prevenirea apariției unor astfel de focare.

Planul de măsuri pentru combaterea focarului de influență aviară de la Seini, județul Maramureș, stabilește: catagrafierea păsărilor din exploatații, pe specii și vârstă, din localitățile: Pomi, Crucișor, Valea Vinului, Apa, Orașu Nou, Racșa și Medieșu Aurit, zonele de restricție, protecție și supraveghere și restricțiile privind mișcarea păsărilor.

Planul de măsuri pentru controlul bolii pentru Pesta Porcină Africană la mistreți în Fondul de vânătoare 21 Viile Satu Mare, județul Satu Mare, și Fondul de vânătoare 37 Asuaj, județul Maramureș, stabilește catagrafierea mistreților, punerea sub supraveghere a exploatațiilor de porci din zonele afectate, precum și măsuri de biosecuritate în fondurile de vânătoare din zonele neafectate de pestă.

De menționat că în acest moment, la nivelul județului Satu Mare nu există focare de gripă aviară.



Fii primul care comentează! despre "FOTO. Ședință de urgență la Prefectură! Gripa aviară, la porțile județului Satu Mare"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre gripă aviară, Instituția Prefectului
Focar de gripă aviară la poarta județului. Mii de păsări vor fi sacrificate

Închide