Zeci de poliţişti, pompieri şi localnici l-au căutat pe copil, în zonă fiind mobilizat şi un elicopter SMURD, pentru survolare. Maşina familiei a fost de asemenea luată de apă şi găsită de salvatori la un kilometru distanţă. Autoturismul este serios avariat, ceea ce demonstrează de asemenea că viitura a fost una puternică. FOTO/VIDEO. Tragedie. Copil (4 ani) găsit decedat, după ce a fost luat de ape
Un copilaș, în vârstă de patru ani, a fost luat de viitură, sâmbătă, în jurul orei 20.00, iar corpul neînsuflețit a fost găsit duminică, după ore întregi de căutări. Timp în care părinții mai sperau c...
Un copilaș, în vârstă de patru ani, a fost luat de viitură, sâmbătă, în jurul orei 20.00, iar corpul neînsuflețit a fost găsit duminică, după ore întregi de căutări. Timp în care părinții mai sperau ca micuțul să fie în viață.
Totul s-a întâmplat sâmbătă seară, în satul Valea de Sus din comuna Câmpani. Duminică, salvatorii au găsit trupul neînsufleţit al micuţului, pe malul apei, în satul Moţeşti, aflat la circa trei kilometri distanţă de locul unde băieţelul a fost luat de apă.
[gallery columns="2" size="full" ids="121484,121483"]
„În jurul orei 9.40, un localnic și un pompier militar care, după ce a ieșit din tură, a dorit să participe în continuare la misiunea de căutare, au găsit trupul neînsuflețit al copilului pe malul apei, pe raza localității Moțești”, a declarat maiorul Camelia Roşca, purtător de cuvânt al ISU Crişana.
[gallery columns="2" size="full" ids="121482,121481"]
Imaginile de la locul unde copilul a fost găsit arată că viitura care a luat şi viaţa micuţului a fost una puternică. Valea învolburată a dus în aval tot ce a găsit în drum: copaci, gunoaie, resturi vegetale. Chiar dacă apele s-au retras, în urmă au rămas noroaie mari.
[gallery columns="2" size="full" ids="121480,121479"]
Aşa cum se ştie, băieţelul a fost luat de ape sâmbătă, în jurul orei 20. Părinţii şi cei doi copii, unul de 4 ani şi unul de un an, mergeau spre casă cu maşina personală şi, în drumul lor, au fost nevoiţi să treacă prin Valea Neagră, pârâu care travesează satul Valea de Sus.
Când maşina a ajuns în mijlocul văii, debitul a crescut brusc, apa ajungând până la geamuri. Tatăl copilului de 4 ani l-a dus pe acesta pe mal şi s-a întors la maşină, după soţie şi bebeluşul de 1 an. În acest timp, viitura l-a luat pe sus pe băieţelul pe care îl credea salvat.
Zeci de poliţişti, pompieri şi localnici l-au căutat pe copil, în zonă fiind mobilizat şi un elicopter SMURD, pentru survolare. Maşina familiei a fost de asemenea luată de apă şi găsită de salvatori la un kilometru distanţă. Autoturismul este serios avariat, ceea ce demonstrează de asemenea că viitura a fost una puternică.
Zeci de poliţişti, pompieri şi localnici l-au căutat pe copil, în zonă fiind mobilizat şi un elicopter SMURD, pentru survolare. Maşina familiei a fost de asemenea luată de apă şi găsită de salvatori la un kilometru distanţă. Autoturismul este serios avariat, ceea ce demonstrează de asemenea că viitura a fost una puternică. Citește și
Actualitate
FOTO/VIDEO. O persoană rănită în urma incendiului din Satu Mare. De la ce au pornit flăcările
Actualitate
FOTO. Amenzi de sute de mii de lei și o sesizare penală după controalele Gărzii de Mediu Satu Mare
Actualitate
S-au scumpit permisele de conducere și certificatele de înmatriculare. Noile tarife, de astăzi
Actualitate
Lansarea oficială a proiectului „ProfiSchoolUp”
Actualitate
Crima care a pornit de la gelozie și alcool în Satu Mare. Femeia și-a ucis concubinul cu o singură lovitură
Actualitate
Sătmărenii, avertizați să nu se aventureze pe traseul din Tarna Mare. Salvamont a primit deja apeluri de la turiști
Actualitate
RO-ALERT în Satu Mare: Populația, avertizată cu privire la un incendiu cu degajări mari de fum
Actualitate
FOTO/VIDEO. Incendiu puternic la un magazin din Satu Mare. Coloana de fum se vede de la kilometri distanță
Actualitate
Mega petrecere la Aeroportul din Satu Mare! INTOOIT revine cu o noapte spectaculoasă și patru artiști
Actualitate
FOTO. Spectaculos, în județul Satu Mare! Bar și bucătărie complete/mobile: grill, rotisor, pizza, paste
Actualitate
Performanță uriașă pentru un tânăr din Satu Mare! David Masculic, remarcat în elita investițiilor europene
Actualitate