MacBook Pro, după upgrade-ul de anul trecut, una dintre cele mai bune opțiuni de laptop pentru utilizatorii profesioniști

Dacă pentru utilizatorii „de rând”, „casual”, de laptopuri, există sute de modele fabricate de mai toți producătorii serioși, utilizatorii profesioniști din diverse domenii nu aveau la fel de multe opțiuni până acum. La ei s-a gândit Apple când a decis că e momentul pentru un upgrade al laptopurilor MacBook Pro.

În luna iulie a anului trecut, Appple a introdus modele îmbunătățite ale MacBook Pro, laptopuri destinate utilizatorilor profesioniști, cu procesoare super-rapide, mai mult RAM, GPU-uri mai bune și o serie de alte upgrade-uri care fac ca acesta să devină cel mai puternic și capabil MacBook Pro pe care gigantul american l-a lansat vreodată.

Upgrade-ul lui MacBook Pro este o evoluție semnificativă în gama Apple, întrucât aceste laptopuri nu s-au schimbat prea mult din anul 2016, când au fost lansate prima dată. În 2017 au existat niște „face-lift”-uri care mimau un progres, dar n-a fost vorba de o îmbunătățire substanțială a performanțelor.

Acum, laptopurile recent îmbunătățite MacBook Pro au fost actualizate cu procesoare Intel de generația a 8-a, dar au primit și upgrade-uri la memoria RAM, stocare și baterie.

Ce este nou în actualizările la aceste modele MacBook Pro 2018?

Modelele MacBook Pro cu ecran de 13 inci și 15 inci, cu ecran secundar, au fost actualizate acum cu procesoarele Intel din a 8-a generație, cu procesor 6-core pe modelul de 15 inci. Într-un comunicat de presă, Apple a transmis că noul procesor va avea performanțe de până la 70% mai rapide. Procesorul quad-core de pe modelul de 13 inci va oferi o performanță de până la două ori mai rapidă, potrivit companiei americane.

Alte actualizări includ suport pentru memorie de până la 32 GB și tastatură a treia generație pentru tastarea mai silențioasă. Există un SSD de până la 2 TB pe modelul de 13 inci și un SSD de până la 4 TB pe laptopurile de 15 inci. Upgrade-uri considerabile, așadar.

Noile MacBook îmbunătățite includ de asemenea un afișaj True Tone, care și-a făcut prima apariție pe iPad Pro și a fost adăugat la iPhone 8, iPhone 8 Plus, iPhone X și toată gama de iPhone-uri care au urmat.

De asemenea, o noutate pentru MacBook Pro este chip-ul Apple T2. Aceasta este o componentă mică, dar puternică care a fost pentru prima dată introdusă pe iMac Pro. Acesta ajută coprocesorul Secure Enclave să îmbunătățească securitatea și criptarea. În versiunea anterioară a MacBook Pro, Apple a folosit chipul Apple T1 pentru senzorul de amprentă Touch ID, Apple Pay și câteva alte caracteristici. Cipul T2 îi permite să facă criptarea în timp real a datelor. Există suport pentru boot-ul securizat și funcționează ca un controler sigur pentru alte caracteristici.

MacBook Pro are acum hands-free Siri. Aceasta este pentru prima dată când „Hey Siri” este disponibil pe MacBook Pro.

De ce contează actualizările din 2018 ale MacBook Pro?

Aceasta este prima dată când Apple a actualizat în mod semnificativ MacBook Pro de la lansarea sa în 2016, situație care a cauzat între timp speculații că Apple a uitat de MacBook Pro.

Design-ul global este același – specificațiile se află în centrul acestei actualizări. Este vorba doar de modelele MacBook Pro cu bara tactilă Apple, care primesc o actualizare. Primul model MacBook Pro de 13 inci, fără bara touchscreen rămâne neschimbat, la fel ca restul gamei Mac, inclusiv MacBook-ul de 12 inci, MacBook Air și Mac-urile desktop, potrivit site-ului CNET.

Evident, și prețurile au fost „upgradate”, dar, ținând cont de raportul calitate (performanțe)/preț, cei care au cumpărat un MacBook Pro în perioada 2016-2018 nu au obținut la fel de multe pe cât obțin acum cei care vor decide să-și achiziționeze un MacBook Pro „upgradat”.



Fii primul care comentează! despre "MacBook Pro, după upgrade-ul de anul trecut, una dintre cele mai bune opțiuni de laptop pentru utilizatorii profesioniști"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre eMag
Cauți televizoare ieftine? Iată de ce trebuie să ții cont

Închide