FOTOGALERIE. Mașina radar, neinscripționată a Poliției, lovită! Un polițist și trei civili au fost răniți!

Autoturismul Skoda al Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, pe care era instalat aparatură radar, a fost lovit în plin de un autoturism marca Opel, în localitatea Moftinu Mic. Mașina Poliției circula regulamentar în localitatea Moftinu Mic, pe Drumul Național 19, în jurul orei 19.30, când a fost lovită de autoturismul Opel.

Un polițist, în vârstă de 42 de ani, a fost rănit și transportat la Unitatea de Primire Urgențe. Un alt polițist aflat în autoturismul Skoda a scăpat cu răni ușoare. De asemenea, din cealaltă mașină au fost rănitre trei persoane, printre care și un copil, de circa doi ani. Autoturismul Inspectoratului Județean de Poliție a fost proiectat în gardul unei case.

Trei ambulanțe de la Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență și Serviciul Județean de Ambulanță au preluat victimele și le-au transportat la Unitatea de Primire Urgențe. Un copil a fost scos din mașină, primind îngrijiri medicale de urgență.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a petrecut accidentul. În cauză se va deschide un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. Supuși testării cu aparatul alcooltest, a reieșit că niciunul dintre șoferi nu a consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan.

 


Nota redacției: Informațiile PresaSM pot fi preluate doar cu citarea sursei. Vă mulțumim pentru înțelegere!

2 Comments on "FOTOGALERIE. Mașina radar, neinscripționată a Poliției, lovită! Un polițist și trei civili au fost răniți!"

  1. alt radar la rand !!!!blestemele soferilor s-au strans !!!! nu stiti altceva decat sa panditi si sa amendati si de multe ori lasati oamenii fara loc de munca luandu-le permisele dar sa prindeti un hot sau un criminal nu sunteti in stare !!!in ce tara traim fratilor? dar asa ne trebuie daca nu iesim in strada niciodata,fac ce vor ei cu noi !! suntem cei mai fraier popor din Europa!!

    View Comment
  2. Da, Iorgu. Suntem fraieri că nu respectăm legea. Ești tare, aici, în România. Când ieși din țară ești mielușel pe șosele. Ai mai multă conștiință acolo?! Nu. Ți-e frică de amenzi, curajosule. Aici măsurile sunt de rahat de aia își permit toți să-și facă de cap pe șosele. Ți-ai pierdut locul de muncă?! Trebuia să gândești de două ori înainte de a încălca legislația rutieră. Nu încalci legislația, nu are nimeni treabă cu tine. Fă-le în ciudă polițiștilor. Respectă legea.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident grav
FOTO/VIDEO. TIR implicat într-un accident grav. Șoferul, aruncat prin parbriz

Închide