Noi dotări pentru frontieriștii sătmăreni în lupta cu migrația ilegală

Guvernul ar putea lua în discuţie, în şedinţa de miercuri, un document referitor la achiziţia a 49 de autospeciale de supraveghere cu termoviziune, echipamente care ar urma să intre în dotarea Poliţiei de Frontieră. Satu Mare este și el pe lista județelor care ar urma să primească astfel de dotări. Autoritățile recunosc că deficitul este mare, mai ales în contextul fenomenului migraționist. Frontieriștilor din țară le lipsesc peste 270 de astfel de autospeciale. Cele existente, arată documentul, sunt vechi și există mari riscuri de indisponibilizare.

Achiziția este neceseară, se arată în nota de fundamentare, “în vederea executării în cele mai bune condiţii a activităţilor de control la frontiera României, dar şi pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) 2016/399 al Parlamentului European şi al Consiliului din 9 martie 2016”.

“Astfel, în contextul necesităţii îndeplinirii de către România a criteriilor tehnice de aderare la Spaţiul Schengen a rezultat necesitatea dotării structurilor operative ale Poliţiei de Frontieră cu autospeciale necesare derulării misiunilor specifice”, se precizează document.

Finanţarea se realizează din fonduri externe nerambursabile, în cadrul programului naţional aferent Fondului pentru securitate internă şi de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Afacerilor Interne, în limita sumelor aprobate anual cu această destinaţie. Valoarea totală a investiţiei (inclusiv TVA ) se va ridica la 51.292.000 lei.

Autospecialele ar urma să intre în dotarea poliţiştilor de frontieră din Bucureşti şi din judeţele: Timiş, Caraş-Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călăraşi, Constanţa, Tulcea, Galaţi, Vaslui, Iaşi, Botoşani, Suceava, Maramureş, Satu Mare, Bihor, Arad.

Un deficit de peste 200 de autospeciale

Deficitul de autospeciale cu termoviziune, la nivelul întregii țări, se ridică la câteva sute de echipamente, o arată chiar datele autorităților centrale.

“În acest moment, la nivelul PFR se înregistrează un deficit de 271 de autospeciale cu termoviziune, față de prevederile normelor de înzestrare în vigoare. Achiziționarea autospecialelor de supraveghere cu termoviziune aduce un aport semnificativ în munca operativă de supraveghere a frontierei externe, dar și creează condițiile favorabile prevenirii trecerilor ilegale a frontierei terestre”, se explică în documentul aflat pe masa Guvernului.

Cele existente, se mai arată în nota de fundamentare, 59 la număr, sunt niște  automobile Land Rover – Artemis intrate în dotarea instituţiei în anul 2010, care beneficiază de tehnologia disponibilă la nivelul acelui an, astfel că reprezintă un număr ridicat de ore de funcţionare, iar uzura normală a acestora acumulată în decursul perioadei de exploatare conduce la defecţiuni majore şi timpi de repunere în stare de funcţionare, relativ mari.

Noua achiziție ar face ca țara noastră să respecte normativele impuse de Uniunea Europeană.

Fii primul care comentează! despre "Noi dotări pentru frontieriștii sătmăreni în lupta cu migrația ilegală"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre coronavirus, Poliția de Frontieră
Primul caz de coronavirus în România a fost confirmat

Închide