O șoferiță a produs un accident și a plecat. Victima, dusă la UPU Satu Mare de alt șofer

FOTO: Arhivă

Poliţiștii rutieri negreșteni au fost sesizați de către Unitatea de Primire Urgență Satu Mare cu privire la faptul că la unitate s-a prezentat o femeie de 57 de ani, din localitatea Batarci, care prezenta leziuni în urma unui eveniment rutier produs în cursul zilei de miercuri, 13 ianuarie a.c., în jurul orei 15.00.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare, oamenii legii au stabilit faptul că o femeie de 35 de ani, din localitatea Batarci, care se deplasa cu un autoturism în localitatea de domiciliu, nu a adaptat viteza într-o curbă la stânga, a pierdut controlul direcţiei şi a intrat într-un podeț situat în afara părții carosabile.

În urma impactului conducătoarea auto a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, iar pasagera din dreapta în vârstă de 57 de ani care a fost rănită ușor a fost transportată cu un alt autoturism la U.P.U. Satu Mare pentru îngrijiri medicale.

Șoferița a fost identificată de polițiștii, a fost testată cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În ambele cazuri, poliţiştii au întocmit dosare penale şi continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului.



Fii primul care comentează! despre "O șoferiță a produs un accident și a plecat. Victima, dusă la UPU Satu Mare de alt șofer"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident
Pieton lovit de o mașină în județul Satu Mare. Șoferul a părăsit locul accidentului

Închide