PLUS, partidul tuturor etniilor, vrea revoluționarea politicii în Satu Mare

Președintele PLUS Satu Mare, Mircea Ciocan Maior, a precizat astăzi, într-o conferință de presă, că formațiunea politică și-a propus să facă un alt gen de politică în județul Satu Mare, care să implice toți sătmărenii, indiferent de etnie, pregătire profesională sau mediul din care provin.

Din cei 115 membri ai PLUS Satu Mare, cel puțin zece sunt de naționalitate maghiară. Semn că se depășește încet bariera etnică în politica județeană. De exemplu, Szabó Szabolcs a fost ales pe funcția de responsabil cu politicile locale în cadrul PLUS Satu Mare.

PLUS are și un nou mod de a face politică, bazat pe celule locale, care vor funcționa în permanență, în sensul de a identifica problemele și, automat, soluții în zonele în care activează. Aceste probleme vor fi aduse în atenția autorităților publice locale și județene, în mod constructiv, fără polemici gratuite.

”Am obținut locul doi pe municipiul Satu Mare la Europarlamentare, iar acest lucru ne obligă. Dar este foarte greu să facem acest lucru, fiindcă nu avem primari, consilieri. Și atunci am hotărât că trebuie să fim vocea comunității. Ca și politică am hotărât să fim altfel decât alte partide. Celula PLUS este comunitatea locală. În județul Satu Mare avem 22 de comunități locale, din care 14 în municipiul Satu Mare, trei în Carei și una în Negrești-Oaș. Toți membrii acestor celule activează în rândul comunităților lor, adică vor lua legătura cu oamenii de acolo în permanență, nu doar în campanie (…) Vrem să mergem și în zona rurală, între oameni, să cunoaștem problemele lor. (…) Mergem pe principiul de a avea oameni specialiști pe fiecare domeniu. Noi nu vrem să ieșim public cu o problemă, doar în momentul în care vom avea și o soluție”, a spus președintele PLUS Satu Mare.

Mircea Ciocan Maior a fost desemnat președinte al PLUS Satu Mare în cadrul alegerilor de marți, 23 iulie 2019. Acesta face echipă cu Ciprian Horvat – secretar general, Anamaria Bozântan – trezorier, Simion Bărnuțiu – responsabil comunicare și Mircea Miclăuș – responsabil strângere de fonduri.

Totodată, au fost aleși cei patru membri ai Biroului filialei județene – Marius Crișan, Szabó Szabolcs, Sergiu Vanani și Robert Costea, cei trei membri ai Comisiei Județene de Integritate și Arbitraj – Călin Culcean, Georgiana Anițas Solomon și Melania Roca, cei 3 membri ai Comisiei Județene de Cenzori, Lucian Fage, Maria Țuțuraș, Ștefania Ardelean și cei 12 delegați care vor participa la Convenția Națională din decembrie.

Fii primul care comentează! despre "PLUS, partidul tuturor etniilor, vrea revoluționarea politicii în Satu Mare"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre PLUS
FOTO/VIDEO. Liderii USR Plus la Satu Mare. Dacian Cioloș, mesaje către sătmăreni

Închide