FOTO. Poveste extraordinară de dragoste. O oșeancă și un moț s-au cunoscut pe patul de spital

Poveste excepțională de dragoste între un moț și o oșeancă. Povestea de dragoste a început la Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare și Transplant (IUBCvT) din Târgu Mureș, unde cei doi au fost supuși unor intervenții de transplant cardiac.

Tânărul se numește Ioan Florin Făgețan și este din localitatea Cenade, județul Alba. Aleasa inimii sale este Loredana Adina, din Negrești-Oaș, au aflat reporterii PresaSM.  În 2009, Florin a fost beneficiarul unui transplant de cord la IUBCvT din Târgu Mureș, iar în 2010 se afla pe secție, atunci când a venit, pentru transplant, și cea care urma să îi devină soție.

Tânărul, acum în vârstă de 33 de ani, spune că l-a apropiat de soția sa, de 28 de ani, din Negrești Oaș, experiența comună, pentru că o persoană sănătoasă nu poate înțelege întotdeauna nevoile uneia care a suferit un transplant.

Cei doi nu au copii, pentru că “nu e voie, nu din cauza transplantului, ci din cauza medicamentelor imunosupresoare”, a spus Florin, pentru punctul.ro

El spune că vine periodic la control, alături de soție, la IUBCvT Târgu Mureș.

1 Comment on "FOTO. Poveste extraordinară de dragoste. O oșeancă și un moț s-au cunoscut pe patul de spital"

  1. sa va pocaiti

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre solidaritate
DRAMĂ. Și-au pierdut copilașul, iar acum au nevoie de ajutorul nostru!

Închide