PREMIERĂ! Ai reducere la stomatolog dacă circuli cu bicicleta în Satu Mare

Pentru a încuraja un stil de viață sănătos, doctorul Călin Culcean – un activist binecunoscut al municipiului Satu Mare – a venit cu o ofertă mai mult decât tentantă.

Concret, oricine vine pe bicicletă la clinica Pure Dent, situată pe strada Ion Budai Deleanu, nr. 6, în municipiul Satu Mare, are o reducere automată de 5% la orice tip de lucrare!

”Scoate bicicleta de la naftalină, pedalează până la noi și “bagă un claxon” cât poți tu de tare iar noi te recompensăm cu o reducere de 5% la orice tratament oferit de clinica Pure Dent! Promoția este valabila doar în luna Mai, 2018!”, este anunțul celor de la Clinica Pure Dent Satu Mare.

De altfel, doctorul Călin Culcean este un fan declarat al ciclismului. Sport pe care îl practică alături de întreaga familie, ori de câte ori are ocazia.

Ce-i drept, oferta este una fără precedent în municipiul Satu Mare. Și nu este o strategie de marketing, ci un aport la încurajarea unui stil de viață sănătos.

”Mă gândeam să participăm și noi, respectiv să promovăm pe cât putem stilul eco de viață, să ne curățăm orașul. Să participăm toți la acest efort. Nu este o chestie de marketing de care aveam noi nevoie, ci de aerul mai curat pe care vrem să-l respirăm. Pe tot parcursul lunii mai, dacă biciclistul are programare, sună la interfon, spune că e cu bicicleta și are o reducere automată la orice procedură de 5%. Nimic mai simplu”, a spus doctorul Călin Culcean.

Fii primul care comentează! despre "PREMIERĂ! Ai reducere la stomatolog dacă circuli cu bicicleta în Satu Mare"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Călin Culcean, municipiul Satu Mare, Pure Dent
STUDIU. Prețul apartamentelor în municipiul Satu Mare a scăzut cu peste 10%

Închide