Sătmăreni, răniți într-un accident în Maramureș. Motociclistul a lovit un câine

Doi sătmăreni au fost răniți în urma unui accident de circulație petrecut în județul Maramureș. Cei doi au căzut de pe motocicletă după ce au lovit un câine care a ieșit brusc pe carosabil. 

Doi sătmăreni, un bărbat de 31 de ani și o tânără de 19 ani, au suferit leziuni corporale în urma unui accident de circulație petrecut pe raza județului Maramureș, titrează Vasile Dale. Accidentul a avut loc în satul Șugatag, pe drumul național 18 Baia Sprie – Sighetu Marmației.

Motociclistul a lovit un câine care i-a ieșit brusc în față, iar în urma impactului, bărbatul de 31 de ani și pasagera sa căzut de pe motocicletă. Traficul rutier pe DN18 a fost blocat zeci de minute, până când polițiștii au finalizat cercetările la fața locului.

“Poliția din Ocna Şugatag a fost sesizată cu privire la un accident petrecut pe DN 18. Din primele verificări, un bărbat de 31 de ani, din localitatea Livada, judeţul Satu Mare, conducea dinspre Deseşti spre Sighet o motocicletă, având ca pasageră o tânără de 19 ani, tot din Livada. În Sat Şugatag, bărbatul surprinde un câine, pierde controlul ghidonului şi cad amândoi pe carosabil. A rezultat vătămarea corporală a celor doi şi avarierea motocicletei. Cei doi au fost preluaţi de ambulanţă şi SMURD şi transportaţi la Spitalul Municipal Sighet. Bărbatul a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind zero”, au precizat polițiștii din Maramureș.

Fii primul care comentează! despre "Sătmăreni, răniți într-un accident în Maramureș. Motociclistul a lovit un câine"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident, Maramureș
FOTOGALERIE. Impact între un taxi și o mașină. O persoană a fost transportată la Urgențe

Închide