SCANDAL la Aeroport! Firmele care au MODERNIZAT Aeroportul își cer BANII

Patronii și muncitorii au blocat intrarea în zona de birouri

Războiul subcontractorilor la Aeroportul Satu Mare. Reprezentanții mai multor firme care au executat lucrări de reabilitare a Aeroportului Satu Mare susțin că nu și-ar fi primit banii de mai bine de trei luni. Este vorba despre trei firme care au subcontractat lucrări tot la o firmă subcontractoare din Cluj.

”Au fost mai mulți subcontractanți. Ba, mai mult, noi la a treia mână am pus gresia și faianța aici, în Aeroport. Suntem neplătiți, ni s-a dat doar un mic avans și ni s-a promis că la terminarea fiecărei lucrări și la finalizarea recepției primim fiecare bănuții. Avem întârziere de trei-patru luni de zile. Ei spun că au de primit 9 miliarde și ceva de la domnii, domnii spun că au achitat”, a declarat Ioan Codrea, unul dintre patronii care își așteaptă banii.

Gheorghe Bodnar, un reprezentant al altei firme neplătite, susține că ar fi plimbați zi de zi.

”Contractorul este o firmă de la Cluj și ei ne-au subcontractat pe noi. Din păcate, tot nu primim banii. Ei spun că nici ei nu au primit banii. Noi suntem plimbați. Noi avem o restanță de 19.000 de lei. Alții au de patru ori mai mult”, a spus Gheorghe Bodnar.

Directorul Aeroportului Satu Mare, Nicolae Fechete, susține că toate facturile înaintate de firma contractantă au fost achitate.

”Toate facturile care s-au predat sunt plătite. Suntem la zi”, a spus directorul Aeroportului Satu Mare, Nicolae Fechete.

Reprezentantul firmei subcontractoare din Cluj – de la care celelalte trei firme așteaptă banii – nu a dorit să facă niciun comentariu.

În schimb, dirigintele de șantier Ioan Vlăsceanu a spus că 95% din facturi au fost achitate, dar 5% nu s-au achitat pentru că anumite lucrări ar trebui refăcute.

”Am avut un subcontractor care și-a luat subcontractori din zonă, de aici, pentru forța de muncă. Lucrările au mers într-un ritm destul de accelerat. Poate pe alocuri calitatea a mai avut de suferit. Cert este că în urma recepției avem observații făcute de Comisia de recepție privind calitatea unor lcurări. Printre care și cele de gresie faianță. Noi am plătit către subcontractorul Feur 95% din toată cantitate. Nu mai putem plăti diferența pentru că trebuie refăcute aceste lucrări și trebuie alocate fonduri pentru aceste lucrări. Așteptăm să rezolvăm problema cu subcontractorii. Este normal să îlși primească banii pentru ce au lucrat”, a spus dirigintele de șantier Ioan Vlăsceanu.

Fii primul care comentează! despre "SCANDAL la Aeroport! Firmele care au MODERNIZAT Aeroportul își cer BANII"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre aeroport Satu Mare
Aeroportul Satu Mare va fi BLOCAT! Datorii de ZECI de milioane de lei și soluții INEXISTENTE

Închide