Strategie pentru a aduce sătmărenii acasă. În special cei trecuți de 40 de ani

FOTO: Arhivă

În conformitate cu decizia Comisiei de Agricultură și Dezvoltare Rurală din Parlamentul European, agricultorii vor beneficia de un sprijin material crescut față de cele existente în prezent. Se va desființa hotărârea conform căreia doar fermierii sub vârsta de 40 de ani pot benefica de primă de instalare a unei noi ferme.

Pe viitor, atât fermierii sub 40 de ani, cât și cei trecuți de 40 vor putea solicita prima de instalare de până la 100.000 de euro, iar pentru demararea proiectului prezentat în cererile lor, vor avea la dispoziție șapte ani, în locul celor cinci de până acum.

Vor beneficia de noi posibilități și fermierii din sectorul apicol. Aceștia vor beneficia de o creștere a ratei de cofinanțare la 50-85%, față de cât este în prezent. O altă schimbare benefică pentru fermierii Uniunii Europene este faptul că, comisia a eliminat pragul maxim de 100 de mii de euro al subvențiilor, mai exact stabilirea plafonului maxim al subvențiilor va intra, pe viitor, în competența statelor membre.

”Strategia agricolă și de dezvoltare rurală ce urmează să intre în vigoare începând din anul 2021 va aduce o serie schimbări pozitive, dintre care aș sublinia faptul că, odată cu intrarea în vigoare a acesteia, și fermierii trecuți de 40 de ani vor beneficia de primă de instalare în momentul înființării unei noi ferme. Cu mare probabilitate, multe persoane stabilite, în prezent, în străinătate vor fi interesate de aceste noi posibilități și, în același timp, de posibilitatea întoarcerii acasă. Noile ferme înființate vor întări sectorul agricol din România, diminuând rata importului. Firește, pentru ca aceste schimbări să fie accesibile, la alegerile europarlamentare este nevoie să ajungă majoritare acele formațiuni politice care susțin mărirea sumei sprijinului, în defavoarea acelor reprezentanți care sunt împotriva propunerii” – a declarat deputatul sătmărean Magyar Lóránd, membrul comisiei de agricultură din camera deputaților.

Fii primul care comentează! despre "Strategie pentru a aduce sătmărenii acasă. În special cei trecuți de 40 de ani"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre deputat Magyar Lorand
Sute de sătmăreni lăsați fără teren de stat. Banii o să îi vadă la Sfântu` Așteaptă?!

Închide