SUTE de tineri au luat cu ASALT Poliția Satu Mare. CONCURENȚĂ foarte mare pe ZECILE de posturi vacante

Circa 200 de tineri sătmăreni s-au înscris deja pentru concursul organizat de către Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Satu Mare. De altfel, la poarta IJP Satu Mare stăteau azi la rând zeci de persoane pentru a-și depune dosarul în vederea participării la concurs.

IMG_1146

”De ieri și până azi și-au depus dosarele 180 de persoane. Dosarele se pot depune până vineri, inclusiv”, a spus purtătorul de cuvânt al IJP, Radu Silaghi.

Pentru a acoperi aceste posturi, Inspectoratul Județean de Poliție a scos la concurs zeci de locuri.

”Pentru a veni în sprijinul celor interesaţi de o carieră în poliţie şi care intenţionează zilele acestea să se înscrie la concursul de încadrare din sursă externă, vă punem la dispoziţie alăturat, lista cu locurile vacante scoase la concurs, din cadrul Posturilor de Poliţie Comunale. Menţionăm că postul pentru care optează candidatul, trebuie menţionat odată cu depunerea cererii de înscriere”, se arată în comunicatul remis de Inspectoratul Județean de Poliție.

  IMG_1145

Sectia 1 de politie rurala Valea Vinului    –     Post de politie Barsau
Sectia 1 de politie rurala Valea Vinului   –     Post de politie Crucisor
Sectia 1 de politie rurala Valea Vinului   –     Post de politie Culciu  – 2 locuri
Sectia 1 de politie rurala Valea Vinului   –     Post de politie Pomi
Sectia 1 de politie rurala Valea Vinului    –    Post de politie Valea Vinului
Sectia 3 de politie rurala Satu Mare        –    Post de politie Dorolt
Sectia 3 de politie rurala Satu Mare         –   Post de politie Agris   – 2 locuri
Sectia 3 de politie rurala Satu Mare         –  Post de politie Apa
Sectia 3 de politie rurala Satu Mare        –   Post de politie Halmeu   – 2 locuri
Sectia 3 de politie rurala Satu Mare       –    Post de politie Mediesu Aurit
Sectia 3 de politie rurala Satu Mare       –    Post de politie Porumbesti
Sectia 4 de politie rurala Beltiug             –   Post de politie Beltiug   – 2 locuri
Sectia 4 de politie rurala Beltiug             –   Post de politie Homoroade
Sectia 4 de politie rurala Beltiug              –   Post de politie Socond
Sectia 4 de politie rurala Beltiug             –    Post de politie Terebesti
Sectia 4 de politie rurala Beltiug             –    Post de politie Viile Satu Mare
Sectia 5 de politie rurala Petresti            –     Post de politie Andrid
Sectia 5 de politie rurala Petresti            –     Post de politie Ciumesti
Sectia 5 de politie rurala Petresti            –    Post de politie Piscolt
Sectia 6 de politie rurala Tasnad             –    Post de politie Acas        – 2  locuri
Sectia 6 de politie rurala Tasnad            –    Post de politie Bogdand
Sectia 6 de politie rurala Tasnad            –   Post de politie Craidorolt   – 2 locuri
Sectia 6 de politie rurala Tasnad           –    Post de politie Pir
Sectia 6 de politie rurala Tasnad           –  Post de politie Sacaseni
Sectia 6 de politie rurala Tasnad             –    Post de politie Sauca
Sectia 6 de politie rurala Tasnad            –   Post de politie Supur
Sectia 7 de politie rurala Carei               –    Post de politie Berveni
Sectia 7 de politie rurala Carei               –   Post de politie Urziceni
Sectia 8 de politie rurala Gherta Mica –      Post de politie Batarci
Sectia 8 de politie rurala Gherta Mica –      Post de politie Calinesti-Oas   – 2 locuri
Sectia 8 de politie rurala Gherta Mica –     Post de politie Camarzana
Sectia 8 de politie rurala Gherta Mica –     Post de politie Gherta Mica  –   2 locuri
Sectia 8 de politie rurala Gherta Mica –      Post de politie Tarsolt          –   2 locuri
Sectia 8 de politie rurala Gherta Mica –      Post de politie Turt
Sectia 9 de politie rurala Negresti Oas –     Post de politie Bixad
Sectia 9 de politie rurala Negresti Oas –     Post de politie Certeze
Sectia 9 de politie rurala Negresti Oasi –    Post de politie Orasu Nou
Sectia 9 de politie rurala Negresti Oasi –    Post de politie Racsa
Sectia 9 de politie rurala Negresti Oasi –     Post de politie Vama

 

 

Fii primul care comentează! despre "SUTE de tineri au luat cu ASALT Poliția Satu Mare. CONCURENȚĂ foarte mare pe ZECILE de posturi vacante"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul de Poliție Județean
INVENTIVITATE. Ce SCHEMĂ a folosit un MINOR pentru a-l prăda pe un PENSIONAR

Închide