Meniu

Caută pe PresaSM

0

Troița va fi reamplasată în centrul Sătmarului. Se pregătea o revoltă

Ridicarea Troiței din centrul municipiului Satu Mare (Piața Libertății, lângă Ceasul Electric) s-a transformat într-un veritabil scandal. În acest context, jurnalistul Bogdan Eduard, patronul ORIZONT ...

Troița va fi reamplasată în centrul Sătmarului. Se pregătea o revoltă

Ridicarea Troiței din centrul municipiului Satu Mare (Piața Libertății, lângă Ceasul Electric) s-a transformat într-un veritabil scandal. În acest context, jurnalistul Bogdan Eduard, patronul ORIZONT TV, se pregătea să intre astăzi în greva foamei lângă soclul pe care era Troița. Interesant este faptul că acesta urma să vină la Satu Mare cu câteva zeci de persoane. În fața unui scandal iminent și a unei alterări periculoase a păcii interetnice, reprezentanții Primăriei Satu Mare l-au rugat pe Bogdan Eduard să nu mai vină la Satu Mare, dând asigurări că acea Troiță va fi reamplasată ”luni, dacă nu, cel târziu marți”. Cel care i-a dat aceste garanții a fost viceprimarul municipiului Satu Mare, Adrian Albu.
Ce spune conducerea Primăriei Satu Mare
Conducerea Primăriei Satu Mare a precizat că cei care ar fi ridicat troița sunt tocmai ”cei care au reinstalat-o”. ”Primarul Gábor Kereskényi, administratorul public Csaba Maskulik și consilierul primarului Vasile Dragoș au avut miercuri dimineață o discuție cu doamna Livia Hajdu, președinta Asociației Vatra Românească, și cu domnul Voicu Șichet, președintele Asociației Civice „Tempora”, cărora le-a fost comunicat faptul că Troița va rămâne în Piața Libertății până când vor începe lucrările de reabilitare a Centrului Vechi, urmând a fi atunci relocată într-o altă zonă. Troița a fost înlăturată din Piața Libertății tocmai de cei care au reinstalat-o!”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Satu Mare, Ciprian Fabian.
Ce spune reprezentantul unei asociații românești
Voicu Șichet, reprezentantul Asociației ”Tempora”, care a participat la discuțiile cu primarul Kereskenyi Gabor pe marginea acestei probleme, susține că cei care ar fi luat-o ar fi fost reprezentanții firmei care a reparat troița (reabilitare la solicitarea Vetrei Românești), și un reprezentant al Primăriei. Totuși, Voicu Șichet lasă să se înțeleagă că cei din conducerea Primăriei Satu Mare nu ar fi știut de ridicarea Troiței la acel moment. ”(...) Din păcate, în timpul discuţiilor, un funcţionar al primăriei şi firma care s-au ocupat de reparaţie au demontat-o, neavând cunoştinţă de întâlnirea din cabinetul primarului, astfel că la acest moment postamentul este gol, iar lumea îşi pune, pe bună dreptate, întrebări”, a declarat Voicu Șichet. Asociația ”Tempora” se ocupă de reamplasarea Monumentului Ostașului Necunoscut, la doar câțiva metri distanță de această troiță.

Citește și

Drama unei familii din Satu Mare: doi gemeni luptă cu boala și sărăcia
Actualitate

Drama unei familii din Satu Mare: doi gemeni luptă cu boala și sărăcia

acum 7 ore
Județele cu cea mai scumpă apă potabilă. Pe ce loc se află Satu Mare
Actualitate

Județele cu cea mai scumpă apă potabilă. Pe ce loc se află Satu Mare

acum 10 ore
FOTO. Iarna face victime. Accident lângă Finanțe, în municipiul Satu Mare
Actualitate

FOTO. Iarna face victime. Accident lângă Finanțe, în municipiul Satu Mare

acum 13 ore
FOTO/VIDEO. Incendiu la o casă din municipiul Satu Mare. Pompieri, jandarmi și polițiști au intervenit
Actualitate

FOTO/VIDEO. Incendiu la o casă din municipiul Satu Mare. Pompieri, jandarmi și polițiști au intervenit

acum 15 ore
DRAMĂ. Pensionari găsiți înghețați în casă. Opriseră căldura ca să facă economii. Bărbatul a murit
Actualitate

DRAMĂ. Pensionari găsiți înghețați în casă. Opriseră căldura ca să facă economii. Bărbatul a murit

acum 15 ore
Consiliul Județean Satu Mare, în doliu: ”Angela a fost un om cald, un coleg de încredere și o prietenă sinceră”
Actualitate

Consiliul Județean Satu Mare, în doliu: ”Angela a fost un om cald, un coleg de încredere și o prietenă sinceră”

acum 16 ore
FOTO/VIDEO. De la ce a pornit incediul din această dimineață de la Complexul Rachel. Pericol de explozie și propagare
Actualitate

FOTO/VIDEO. De la ce a pornit incediul din această dimineață de la Complexul Rachel. Pericol de explozie și propagare

acum 17 ore
FOTO. Profesionalism și corectitudine. Portmoneu cu bani, înapoiat proprietarei de Poliția Locală Satu Mare
Actualitate

FOTO. Profesionalism și corectitudine. Portmoneu cu bani, înapoiat proprietarei de Poliția Locală Satu Mare

acum 17 ore
FOTO. Accident înfiorător în vestul țării. Moarte cumplită pentru șoferul unei mașini
Actualitate

FOTO. Accident înfiorător în vestul țării. Moarte cumplită pentru șoferul unei mașini

acum 17 ore
FOTO. Caz cutremurător de cruzime față de animale la Satu Mare. Cățelușă bătută și aruncată la gunoi, salvată în ultima clipă
Actualitate

FOTO. Caz cutremurător de cruzime față de animale la Satu Mare. Cățelușă bătută și aruncată la gunoi, salvată în ultima clipă

acum 18 ore
Satu Mare rămâne sub Cod galben. Astăzi sunt așteptate noi ninsori. Când expiră avertizarea de ger
Actualitate

Satu Mare rămâne sub Cod galben. Astăzi sunt așteptate noi ninsori. Când expiră avertizarea de ger

acum 19 ore
FOTO/VIDEO. Incendiu la un complex comercial din Satu Mare. Intervin pompierii cu trei autospeciale
Actualitate

FOTO/VIDEO. Incendiu la un complex comercial din Satu Mare. Intervin pompierii cu trei autospeciale

acum 20 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Alte știri pentru tine

Comentarii Anchete Politică Necitite