VIDEO. Poliția Locală Satu Mare a început vânătoarea de drogangii și de traficanți

După ultimele cazuri de tineri filmați sub influența drogurilor în diferite zone din municipiul Satu Mare, polițiștii locali au depistat doi tineri aflați sub influența substanțele etnobotanice. Este vorba despre L T., respectiv D. T., care au fost surprinși în parcul din Cartierul Solidarității, având asupra lor pliculete cu etnobotanice.

Reamintim faptul că un tânăr, în vârstă de circa 18 ani, aparent sub influența drogurilor, a fost filmat luni, 24 iunie, de un sătmărean, în Cartierul Micro 14. Pentru că de abia se putea ține pe picioare, trecătorii au sunat la 112. La fața locului a ajuns un echipaj medical al celor de la Serviciul Județean de Ambulanță, care l-a preluat și l-a dus la Unitatea de Primire Urgențe.

Reamintim faptul că duminică au fost surprinși alți doi tineri suspecți că ar fi consumat droguri, în zona Cartierului 14 Mai.

De asemenea, la începutul lunii, un puștan din Cartierul Solidarității a fost surprins drogat total. Totul a fost filmat în 5 iunie, pe o stradă din cartier. Trecătorii îi plâng copilului de milă și se întreabă de ce autoritățile nu pot să facă nimic în acest sens.

”Copilul acesta este dependent de substanțe. Nu înțeleg de ce nu poate face ceva Poliția prin zona Solidarității, să nu fie plin de astfel de dealer-i… De ce nu se plimbă pe jos echipajul Politiei și ziua prin cartiere, nu doar cu mașina sub fund! Așa s-ar mai face puțină ordină, le-ar fi frică și lor, dealer-ilor să vândă, poate ar mai scădea și din problema asta …Nu cred că doar centrul orașului trebuie păzit!”, a spus sătmăreanul.

 

Fii primul care comentează! despre "VIDEO. Poliția Locală Satu Mare a început vânătoarea de drogangii și de traficanți"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre drogat, droguri
FOTO/VIDEO. Drogat-zombie în Satu Mare. Luat de ambulanță în Cartierul Micro 14

Închide