Unii dintre cei mai TEMUȚI sătmăreni, ELIBERAȚI din arestul poliției. Decizia este DEFINITĂ

foto: voceatransilvaniei.ro

Locotenenții unuia dintre cei mai temuți careieni – Andrei Lakatos – cunoscut ca și Tona, mai exact Bela Berki, zis Tatu, și Giani Daroczi au fost puși pe liber în urma unei decizii definitive a Tribunalului Satu Mare. Astfel, aceștia au părăsit arestul Inspectoratului Județean de Poliție (IJP) Satu Mare și vor fi cercetați îna rest la domiciliu.

Pe de altă parte, Tribunalul Satu Mare a decis ca Andrei Lakatos să fie cercetat în continuare în stare de arest preventiv. Concret, judecătorii au respins contestația acestuia.

Reamintim că polițişti din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale Carei, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Carei, cu sprijinul de specialitate al S.O.S Oradea, i-au prins în flagrant, în data de 4 februarie 2016, pe Lakatoş Andrei, de 54 ani, din Carei, Berki Bella, de 34 ani, din Tăşnad, Daroczi Giani, de 46 ani, din Pir, Gheorghe Francisc Silagyi, de 31 ani, din Carei, Koce Tiberiu, de 42 ani, din Pir, care prin ameninţări ar fi încercat să o determine pe Ileana P., din Berveni, să evacueze un apartament situat în municipiul Carei.

1 Comment on "Unii dintre cei mai TEMUȚI sătmăreni, ELIBERAȚI din arestul poliției. Decizia este DEFINITĂ"

  1. Astia sunt Hunguri???Nu ne intereseaza!!!!!!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.