Cum s-au opărit cei doi copilași din județ. Unul este în stare gravă

Doi copii au ajuns duminică noaptea în stare gravă la Unitatea de Primire Urgențe Satu Mare, după ce s-au opărit cu apă firbinte. Conform informațiilor PresaSM, este vorba despre un copil, în vârstă de cinci ani și jumătate, respectiv un copil în vârstă de trei ani și jumătate, ambii din Poiana Codrului.

Potrivit informațiilor PresaSM, este vorba despre o familie cu șapte copii, care domiciliază într-o locuință socială dintr-un bloc ANL, din comuna Poiana Codrului.

Mama, în vârstă de 32 de ani, făcea curățenie într-o cameră, iar doi dintre copii (în vârstă de cinci și trei ani) se jucau în bucătărie. La un momentat dat, unul dintre micuți a tras de pe aragaz oala cu supă, iar conținutul s-a revărsat peste ei. Mama a sunat imediat la 112, iar la fața locului a avut loc o desfășurare de forțe a echipajelor medicale de prim-ajutor.

Copilul de cinci ani a fost transportat cu un avion la București, acolo unde se află și mama sa. Copilul de trei ani este la Spitalul Județean Satu Mare.

Știrea inițială

După ce în primă fază s-a luat în calcul transferul cu elicopterul SMURD al ambilor micuți la un spital cu secție de arși din țară, medicii sătmăreni au primit acordul pentru transferul la Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Grigore Alexandrescu” din București.

Potrivit informațiilor PresaSM, copilul de cinci ani este în stare gravă, cu arsuri de gradul I pe o suprafață de 20% din corp și 25% arsuri de gradul II pe o suprafață de 25% din corp, respectiv torace, abdomen și față. Copilul de trei ani a suferit doar arsuri de gradul III, fiind în afara oricărui pericol.

Având în vedere distanța, a fost solicitat și obținut un avion pentru transferul doar al unuia dintre micuți, respectiv al celui de cinci ani. Acesta a fost transferat cu o ambulanță la Aeroportul Internațional Satu Mare, de unde a fost transportat la București cu un avion medical.

Copilul de trei ani a rămas internat pe Secția de chirurgie plastică a Spitalului Județean Satu Mare.

Incidentul s-a petrecut duminică seara, când echipajul medical a fost solicitat să intervină în Poiana Codrului, după ce părinții au anunțat că cei doi copii s-au opărit cu apă clocotită. Minorii, unul de trei ani, iar altul de cinci, au primit îngrijiri medicale la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare.

Fii primul care comentează! despre "Cum s-au opărit cei doi copilași din județ. Unul este în stare gravă"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre SMURD
Copil (5 ani) opărit cu apă fiartă. Transportat cu avionul de la Satu Mare la București

Închide