Bani pentru WiFi gratuit în zeci de localități din județul Satu Mare. Lista completă

Primăriile pot solicita bani europeni pentru a oferi internet wireless gratuit cetățenilor. Noua sesiune a programului WiFi4EU a început, iar autoritățile au publicat și lista localităților din Satu Mare care sunt eligibile și pot depune solicitări de finanțare. 

S-a deschis noua sesiune a programului WiFi4EU, iar autoritățile pot depune cererile de finanțare. Uniunea Europeană oferă 15.000 de euro primăriilor care vor să asigure internet gratuit cetățenilor.

Potrivit anunțului, autoritățile pot depune solicitări până pe data de 5 aprilie, iar în această rundă, Uniunea Europeană pune la bătaie 3.500 de vouchere. În total este vorba despre 51 de milioane de euro care vor merge către orașele și comunele din statele membre.

Cu ocazia noii sesiuni de înscriere, Uniunea Europeană a crescut și procentul din bugetul total pe care un stat membru îl poate atrage. Dacă anterior acesta era de doar 8%, acum ajunge la 15%.

Câștigătorii sunt desemnați, la fel ca și anul trecut, după principiul primul venit, primul servit.

Localități eligibile din județul Satu Mare

Autoritățile europene au publicat și lista localităților din județul Satu Mare care sunt eligibile să aplice pentru vouchere. Este vorba despre Bixad, Păulești, municipiul Satu Mare, Petrești, Vama, Viile Satu Mare, Vetiș, Valea Vinului, Urziceni, Turț, Turulung, Terebești, Tătărăști, Târșolț, Tarna Mare, Socond, Santău, Racșa, Pomi, Porumbești, Pișcolt, Pir, Orașu Nou, Orașul Tășnad, Negrești-Oaș, Livada, Ardud, Odoreu, Carei, Moftin, Micula, Medieșu Aurit, Lazuri, Hodod, Homoroade, Gherța Mică, Halmeu, Dorolț, Foieni,Ciumești, Căuaș, Certeze, Călinești-Oaș, Căpleni, Cămârzana, Botiz, Borlești?,Berveni, Apa, Andrid, Acâș și Agriș.

Uniunea Europeană promoveacă accesul gratuit la internet

Prin intermediul inițiativei WiFi4EU, Comisia Europeană dorește să promoveze accesul gratuit la Wi-Fi în spații publice precum parcurile, piețele și clădirile publice, bibliotecile, muzeele și centrele de sănătate, peste tot în Europa.

Bugetul este de 120 de milioane EUR pentru perioada 2018-2020. Acesta va fi utilizat pentru instalarea unor echipamente Wi-Fi de ultimă generație în principalele centre de interes public.

„Conectivitate pentru toți înseamnă că nu ar trebui să conteze unde locuim și ce venituri avem. Prin urmare, ne propunem astăzi să dotăm până în 2020 fiecare sat și oraș din Europa cu acces gratuit la internet wireless în jurul principalelor centre de interes public,” a spus Jean-Claude Juncker, Președintele Comisiei Europene, despre proiect.

Anul trecut, în cadrul sesiunii din noiembrie, peste 13.000 de unități administrative din Uniune au aplicat pentru cei 15.000 de euro și au fost acordate toate cele 2.800 de vouchere. Printre câștigători s-au aflat și șase localități din Satu Mare. Pentru ediția din noiembrie au fost depuse, din partea autorităților sătmărene, peste 30 de solicitări.

Fii primul care comentează! despre "Bani pentru WiFi gratuit în zeci de localități din județul Satu Mare. Lista completă"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre fonduri europene, internet, Uniunea Europeană, Wifi
FOTO. Campanie de înșelătorie în numele Facebook. Răspunsul comic dat de un sătmărean

Închide