PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


Locale
Home›Locale›Foști șefi din Finanțele sătmărene, ridicați cu mascații și duși la închisoare

Foști șefi din Finanțele sătmărene, ridicați cu mascații și duși la închisoare

By PresaSM
iulie 6, 2017
692
0

Poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale, cu sprijinul de specialiatate al Serviciului de Acţiuni Speciale, au acţionat pentru punerea în aplicare a mandatelor de executare a unor pedepse privative de libertate emise de instanţe. Astfel, au fost identificate două persoane din Satu Mare, Mircea Ardelean, în vârstă de 59, respectiv Soos Istvan, în vârstă de 36 de ani, pe numele cărora Tribunalul Bihor a emis mandate de executare a pedepsei de câte 4 ani închisoare pentru fiecare, în urma săvârşirii unor infracţiuni de dare, respectiv luare de mită. Cei în cauză îşi va executa pedeapsa în penitenciar.

Reamintim că judecătorii Curții de Apel Oradea nu au întors hotărârea judecătorilor de la Tribunalul Bihor și l-au condamnat la patru ani de închisoare cu executare pe fostul șef al Administrației Județene a finanțelor Publice Satu Mare. Hotărârea este DEFINITIVĂ.

”În baza art 38, art 39 alineat 1 lit b şi art 45 Cod penal, contopeşte pedepsele de mai sus şi aplică inculpatului ARDELEAN IOAN MIRCEA pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul de 1 an închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă), urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de: -4 ani închisoare, în regim de detenţie”, se arată în decizia judecătorilor Curții de Apel Oradea.

Alături de fostul șef al Fiscului au mai fost condamnați Gheorghe Moiș, Soos Istvan, Mihai Crișan și Becski Daniel. Istvan Soos este  fostul şef al Biroului de Colectare și Executare Silită din cadrul Administrației Finanțelor Publice. Gheorghe Moiș și Mihai Crișan sunt doi oameni de afaceri, care au primit pedepse cu suspendare. Becski Daniel Gheorghe este fost inspector al Administrației Financiare Negrești-Oaș.

”Reduce de la 2 ani şi 10 luni închisoare la 1 an şi 6 luni închisoare, pedeapsa aplicată de instanţa de fond inculpatului MOIȘ GHEORGHE (….) Aplică inculpatului SOOS ISTVAN pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, la care adaugă sporul de 1 an închisoare (1/3 din cealaltă pedeapsă), urmând ca acesta să execute pedeapsa rezultantă de: -4 ani închisoare, în regim de detenţie (…) Reduce de la 2 ani şi 10 luni închisoare la 1 an închisoare, pedeapsa aplicată de instanţa de fond inculpatului CRIȘAN MIHAI. (…) Reduce de la 5 ani şi 8 luni închisoare la 3 ani închisoare pedeapsa aplicată inculpatului BECSKI DANIEL GHEORGHE de către instanţa de fond”, se mai arată în sursa citată.









TagsDirecția Națională Anticorupție
Previous Article

FOTO&VIDEO. Locuri de joacă printre șobolani, în ...

Next Article

FOTOGALERIE. Cum și cu ce a fost ...


ARTICOLE SIMILARE

  • Locale

    DNA: Afacerist din Satu Mare inculpat pentru dare de mită în formă continuată la Apele Române

    februarie 11, 2019
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    Managerul Spitalului din Carei declanșează lupta împotriva șpăgii pentru medici și asistente

    septembrie 21, 2022
    By PresaSM
  • Locale

    Un nou proces penal pentru Țânțaș în cazul Dacia. Un dosar a ajuns la DNA

    februarie 19, 2017
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    Rateul DNA la Satu Mare. Povestea unui ofițer de Poliție purtat prin instanțe, i-a distrus familia

    aprilie 8, 2023
    By PresaSM
  • Locale

    FOTO. Procurorii DNA care se ocupau de marile dosare de la Satu Mare, revocați din funcție

    ianuarie 30, 2019
    By PresaSM
  • Locale

    EXCLUSIV. Polițistul prins în flagrant de DGA s-a ”vândut” pentru un set de jante auto

    decembrie 21, 2017
    By PresaSM

Scrie un comentariu

Citește și:

  • LifeLocale

    FOTO. Restaurantul Capricci încurajează stilul de viață sănătos: „Nu sări peste prima masă a zilei”

  • Locale

    Un nou protest la UNIO Satu Mare. Sute de muncitori au oprit lucrul. Promisiunile conducerii

  • Locale

    FOTO. Lovitură dură dată hoților de lemne din județul Satu Mare. Sute de metri cubi, conficate



© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații