FOTO. Bărbat găsit decedat pe Drumul Careiului. Martorii vorbesc despre o agresiune

O persoană a fost găsită decedată pe Drumului Careiului, în jurul orei 23:00. La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de poliție, inclusiv o echipă de criminaliști. Martorii spun că victima, un bărbat de circa 30 de ani, ar fi fost anterior implicată într-o altercație. Surse judiciare au precizat pentru PresaSM că pe corpul victimei nu sunt semne vizibile de violență. 

Trupul bărbatului a fost găsit decedat, pe spațiul verde, pe Drumul Careiului din municipiul Satu Mare, în apropierea unui bar aflat în fața supermarket-ului Lidl.

Martorii susțin că victima, un bărbat, ar fi fost anterior implicată într-un scandal.



Un bărbat de circa 30 de ani se află în custodia polițiștilor, cărora le-ar fi spus că ar fi fost lovit de victimă.

Surse judiciare au precizat pentru PresaSM că pe corpul victimei nu sunt semne vizibile de violență.

Potrivit surselor PresaSM, victima, care are tot în jur de treizecei de ani, ar fi din Negrești-Oaș.

La fața locului s-au deplasat trei echipaje de poliție, iar la această oră, criminaliștii efectuează cercetări la fața locului.

Trupul neînsuflețit al bărbatului va fi depus la prosectura Spitalului Județean Satu Mare. În funcție de rezultatele autopsiei, medicii legiști vor determina cauza decesului și se va face încadrarea faptei.



Fii primul care comentează! despre "FOTO. Bărbat găsit decedat pe Drumul Careiului. Martorii vorbesc despre o agresiune"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre drumul Careiului
FOTOGALERIE. Femeie lovită pe trecerea de pietoni de un taximetru, pe Drumul Careiului

Închide