FOTO. Impact între un automobil și un TIR, pe Drumul Botizului


Un accident de circulație a avut loc joi după-masa, pe Drumul Botizului, la ieșirea din municipiul Satu Mare. Totul s-a întâmplat pe fondul nepăstrării distanței regulamentare în mers, arată informațiile preliminare. 

Accidentul de circulație a avut loc joi, în jurul orei 16:00, pe Drumul Botizului, la ieșirea din municipiul Satu Mare.

Un TIR, înmatriculat în Rusia a încetinit pentru a permite unui șofer care circula din sens opus să vireze la stânga. Șoferul unui autoturism Opel, aflat în spatele TIR-ului, nu a păstrat distanța regulamentară, iar mașina a intrat în coliziune cu TIR-ul.

Pentru că cei doi șoferi nu au reușit să se înțeleagă, șoferul TIR-ului fiind de naționalitate rusă, la fața locului a venit și un echipaj de poliție.

Nicio persoană nu a fost rănită, iar accidentul s-a soldat doar cu pagube materiale.

Ambii șoferi au fost testați cu aparatul etilotest. Niciunul dintre șoferi nu a consumat băuturi alcoolice.



1 Comment on "FOTO. Impact între un automobil și un TIR, pe Drumul Botizului"

  1. Clar ăla din spate rămåne fără permis… dacă nu s-au înțeles.

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre accident, drumul Botizului
FOTO/VIDEO. Accident pe DN1 C Satu Mare – Baia Mare. Mașină proiectată în șanț

Închide