FOTO. Întâlnire cu efect zero barat la Prefectură. Cum să vorbești despre NIMIC

După obiceiul casei, Instituția Prefectului ne informează că a mai bifat o întâlnire de ”lucru”, cu efecte zero barat, cu un alt ambasador în România. Este vorba despre ambasadorul Belarusului, țară cu care România este în imposibilitatea de a lega relații economice, ori de altă natură. Nu de  alta, dar România e țară membră NATO (cunoaște cineva din Prefectură articolul 5?! Nu de alta, dar Rusia cam amenință militar România. Iar UE a stabilit sancțiuni economice împotriva Rusiei, la care România este parte), iar Belarus este principalul partener economico-militar al Rusiei. Dar dă bine în fotografii…pentru cei naivi.

Instituția Prefectului ne anunță că, azi, prefectul judeţului Satu Mare, Darius Filip, a primit la sediul Instituţiei Prefectului, vizita Excelenţei Sale Andrei M. Grinkevich, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Belarus în România, aflat pentru prima dată la Satu Mare. Ăsta da succes!

La întâlnire au participat – fără EFECT aparent- vicepreşedintele Consiliului Judeţean Satu Mare, Ioan Rus, viceprimarul municipiului Satu Mare, Albu Adrian, directorul general al Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare, Daniela Culic, managerul public al Instituţiei Prefectului, Cristian Mariţa, preşedintele DRW – Asociaţia Economică Germano-Română pentru Regiunea de Nord-Vest, Iuliu Cadar, şi consilierul judeţean, preşedintele Asociaţiei Producătorilor Agricoli din Satu Mare, Oliviu Buzgău.

S-a ”discutat” despre producția record de tractoare a Belarului, fără ca județul Satu Mare să poată avea un cuvânt de spus în eventualele contracte inter-țări. Multe zâmbete și blitz-uri fotografice derizorii.

Bravii reprezentanți ai administrației județene au mai ars câteva ore gazul de pomană. Dar remunerați regește din impozitele și taxele sătmărenilor, considerați mult prea naivi.

 



Fii primul care comentează! despre "FOTO. Întâlnire cu efect zero barat la Prefectură. Cum să vorbești despre NIMIC"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Instituția Prefectului
OPINIE. Prefectura zero barat! Un biet pensionar a apărat interesul a mii de sătmăreni

Închide