FOTO. Panică provocată de o gospodină într-un bloc din Micro 17. Desfășurare de forțe

Panică provocată de o femeie într-un bloc din Cartierul Micro 17, situat pe strada Belșugului. Potrivit informațiilor PresaSM, o sătmăreancă și-a lăsat mâncarea pe foc și ar fi ieșit din casă. La un moment dat, vecinii au observat că din apartamentul, situat la etajul al doilea, a ieșit fum, motiv pentru care au sunat imediat la 112, solicitând sprijinul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență. Totul s-a întâmplat duminică, în jurul orei 14.00.

La fața locului a fost realizată o desfășurare de forțe, printre care autospeciale de stingere cu modul de descarcerare, echipaj SMURD, punct de comandă, respectiv un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

În momentul în care pompierii se pregăteau să intre în incintă prin balcon, în zonă a apărut și proprietara, care le-a deschis pompierilor, iar aceștia au lichidat incendiul, după care au aerisit întreaga încăpere, pentru eliminarea oricărui pericol. Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului.

1 Comment on "FOTO. Panică provocată de o gospodină într-un bloc din Micro 17. Desfășurare de forțe"

  1. Viata la bloc cu avantajele si dezavantajele ei

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Inspectoratul pentru Situații de Urgență
FOTO. Eroi din pasiune! Zeci de tineri sătmăreni ajută voluntar pompierii!

Închide