FOTOGALERIE. Prima femeie nominalizată ca și premier din istoria României. Vizită în Satu Mare

Europarlamentarul Viorica Dăncilă este propunerea PSD de premier. Viorica Dăncilă este din județul Teleorman, acolo unde a fost președintele organizației de femei din 2005 până în 2009. Ulterior, Dăncilă a plecat în Parlamentul European, unde se află la al doilea mandat. Reamintim că în septembrie 2017, Viorica Dăncilă a vizitat județul Satu Mare.

Din delegație a făcut parte și Constsntze Khrel, MEP coordonator în Comisia Regi din Parlamentul European.

”Am avut parte de o primire călduroasă în orașul Negrești Oaș, un loc încărcat de tradiție și cultură, unde am avut plăcerea de a fi întâmpinată de un primar minunat, Aurelia Fedorca. Am rămas plăcut impresionată de frumusețea și sinceritatea oamenilor dar mai ales de mândria pe care o înfățișează atunci când poartă costumele populare. Doamna Constsntze Khrel, MEP coordonator în Comisia Regi din Parlamentul European, a rămas la fel de impresionată și a promis că va reveni în țara noastră să viziteze aceste minunate locuri”, a declarat Viorica Dăncilă, în septembrie 2017.

Delegația a fost întâmpinată la sediul Primăriei Orașului Negrești-Oaș de președintele PSD Satu Mare și primar al orașului, Aurelia Fedorca, senatorul Gabriel Leș și deputatul Octavian Petric. De asemenea, oșeni în port popular, alături de tezaurul uman viu Maria Finta au făcut onorurile de gazdă. La plecare, Aurelia Fedorca le-a oferit oaspeților câte o păpușă oșenească ca să-și amintească de aceste locuri.

2 Comments on "FOTOGALERIE. Prima femeie nominalizată ca și premier din istoria României. Vizită în Satu Mare"

  1. E a doua femeie.

    View Comment
  2. “E o vidă! Adică nu e o bulă de neant, ci e o locuitoare a localității Videle din județul Teleorman!” C.T.P.
    Dreptate are!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre PSD
BOMBĂ! Alegeri anticipate în Medieșu Aurit?! Primarul, declarat incompatibil de judecători

Închide