MĂRTURIE: Cum se fentează la Urgențe pentru a intra în față. Altfel, stai ore în șir

Un sătmărean și soția acestuia au simțit pe propria piele ce înseamnă să ai o atitudine corectă și să mergi la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare prin mijloace proprii. Mai exact, dacă ești simțit și nu chemi ambulanța, atunci aștepți ore în șir până te saturi, au spus cei doi pentru PresaSM

Dacă ai prins ”șmecheria”, atunci chemi un echipaj medical de prim-ajutor la domiciliu, iar la Urgențe ai prioritate. Chiar dacă afecțiunea nu este tocmai o urgență medicală.

”Ajung cu soția la Urgente, aproximativ pe la ora 13.00 și un pic, cu simptome, dureri, de parcă ar fi apendicită. Se face înregistrarea, intră la triaj și stă acolo si așteaptă, și așteaptă. Pe la ora 16.00 și ceva se iau probe de sânge de la soție, intră la doctorița de gardă, care o trimite afară să mai aștepte (mai era o bătrânică cu probleme mai grave ce-i drept) soția a ieșit, spunându-i doctoriței că ea crede că a așteptat destul.

Ora 16.45, mă sună că ea nu mai stă, iese, i-a fost suficient să aștepte atâtea ore și am venit acasă. Morala pe care vreau să o împărtășesc este că dacă intri pe picioarele tale și ajungi la U.P.U cu mijlocul tău de transport nu mai ești așa grav bolnav în ochii acestui sistem medical. Astfel, dacă ajungi cu salvarea la U.P.U ești în avantaj.

Tot azi, acolo, unei muncitoare i s-a făcut rău, ea îi spune maistrului că va chema un taxi și va merge la U.P.U,  la care maistrul: nu, nu, îți chem eu salvarea că atfel cine știe când ajungi la rând dacă mergi pe picioarele tale. Cam asta este morala pe care am tras-o astăzi . Desigur, nu acuz pe nimeni, dar e mult să aștepți atâta vreme”, este mărturia sătmăreanului pentru PresaSM.

2 Comments on "MĂRTURIE: Cum se fentează la Urgențe pentru a intra în față. Altfel, stai ore în șir"

  1. Niște escrocii am mers cu băiatul meu 8 anii si am sta 9ore,rusine sa le fie nesimților,așteaptă să le dai vastul ca asa te iau la urgență rapid

    View Comment
  2. Marius, iti recomand sa inveti sa scri corect si sa citesti corect inainte de a mai comenta ceva. Nu ai citit deloc articolul, nu era vorba de medici, ci de pacientii care se folosesc incorect de ambulanta…

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre asigurarea medicala, medici, Spitalul Judetean Satu Mare
FOTO/VIDEO. Incendiu la un bloc din Cartierul Micro 16. Un bărbat este în stare foarte gravă

Închide