“Performanță” pe căile ferate. Trenul Satu Mare – București, viteză mai mică ca-n 2009

sursa: CFR Călători

Trenul București-Satu Mare merge mai încet în 2019 decât în 2009, arată o statistică a Hotnews. De altfel, există o singură rută importantă care a performat mai bine după zece ani, cea care leagă Bucureștiul de Constanța. 

Trenul București-Satu Mare a reușit, ca multe alte rute, să ajungă mai greu la destinație în 2019 decât o făcea în urmă cu zece ani. Potrivit datelor Hotnews, dacă în 2009 distanța dintre Capitală și Satu Mare se făcea în 13 ore și 33 de minute, în 2019 s-a ajuns la performanța ca aceeași rută să fie făcută în 14 ore și 52 de minute. De altfel, o singură rută importantă a înregistrat un progres semnificativ, cea care face legătura dintre București și litoralul românesc.

În rest, fie că vorbim de Timișoara, Iași, Suceava, Oradea sau Arad, toți clienții CFR ajung acum mai târziu la destinație.

Iar viteza redusă cu care circulă garniturile este doar o parte a problemelor cu care se confruntă CFR. O statistică recentă arată și că pasagerii au de așteptat minute bune în gările din țară. În ultimele șase luni ale anului trecut, trenurile care circulă în țară au înregistrat peste un milioan de minute întârziere.

Sătmărenii ajung să prefere avionul

Cititorii PresaSM au reclamat și condițiile oferite de cei de la CFR. Vagoanele vechi, lipsa de încălzire și a curățeniei, toate îi descurajează pe cei care ar dori să utilizeze transportul feroviar. Asta se și vede în popularitatea tot mai mare a curselor aeriene.

Aeroportul Satu Mare înregistrează tot mai mulți pasageri, iar cea mai populară rută rămâne cea spre București. Cursele sezoniere, cum a fost cea a Tarom spre litoralul Mării Negre a fost și ea pe lista preferințelor pasagerilor. La îmbarcarea pe prima cursă de anul trecut, pasagerii au declarat că preferă să plătească biletul de avion, doar să nu stea aproape o zi întreagă în trenul care i-ar duce spre litoral. În unele cazuri, spun pasagerii, au plătit chiar mai puțin pe biletul de avion, decât au făcut-o pentru biletele de tren.


Citește și:

Scandal aplanat cu jandarmi. Călătorii au oprit trenul

Trenul Transilvania. Cu 30 de euro ajungi la Viena


La toate astea se adaugă interesul crescut al sătmărenilor pentru trenurile operate de companiile private străinte și care fac legătura cu occidentul, acolo unde vitezele de deplasare sunt mai mari. Cursele de la Cluj, prin Oradea, către Budapesta și Viena oferă o durată de călătorie mai redusă.

Exemplu este oferta cu care a venit compania de stat austriacă ÖBB (Österreichische Bundesbahnen). Pasagerii care utilizează cursa austriecilor pot ajunge în opt ore la Viena, o distanță de aproximativ 500 de kilometri. Sătmărenii care vor să ajungă în București, adică o distanță de puțin peste 600 de kilometri, în continuare fac aproape 15 ore până la destinație.

Fii primul care comentează! despre "“Performanță” pe căile ferate. Trenul Satu Mare – București, viteză mai mică ca-n 2009"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre CFR
Întârzieri de trei ani în doar șase luni. Timpul de așteptare: 1,6 milioane de minute

Închide