Un sătmărean și-a spus povestea, demnă de un film, din 14 mai 1970. Mai exact, de la inundațiile dezastruoase care s-au abătut asupra județului Satu Mare. George D. a fost trimis acasă de la școală, alături de frații lui, din cauza viiturii care se apropia de municipiul Satu Mare. S-au adjunat toți alături de mama sa, mai puțin tatăl său.

”În ziua de 14 Mai 1970, la aflarea veștii că Someșul este pe cale să se revarse peste oraș, am fost trimiși de urgență acasă de la școală. La scurt timp au sosit și frații mei, urmați de mama, îngrijorată, dacă suntem acasă cu toții… Eram toți, în afara de Tata… Am stat toată noaptea,la lumina luminărilor, în așteptarea lui, dar n-a venit acasă. Mama ne îmbărbăta cu speranța că este un bun înotător, dar întrezăream prin semiîntuneric urme de lacrimi ce-i brăzdau obrajii”, a povestit George D.

Plini de speranță, tânărul – pe atunci – George D. a plecat spre școală plin de speranță că își va revedea tatăl.

”Am așteptat mijirea dimineții cu sufletul la gură și cu ochii la ușa ce nu se mai deschidea… În timp ce mama pregătea micul dejun, am zbughit-o pe ușă, împreună cu fratele meu, și nu ne-am oprit până la școală. Acolo, agățați de gardul școlii, priveam echipajele de salvatori formate din militari și muncitori, cum soseau în valuri”, mai spune sătmăreanul.

Iar minunea s-a întâmplat, iar sătmăreanul și-a revăzut tatăl. Dar nu oricum, ci în postura de salvator. A ajutat zeci de oameni, alături de mai mulți soldați.

”Înspre amiază, în depărtare, mi s-a părut că-l văd pe Tata într-o barcă militară…pe măsură ce se apropia îl vedeam tot mai clar și-mi exploda inima de fericire… Da, el era, TATA! Am știut că nu ne va părăsi! În noaptea aceea și a doua zi, împreună cu câțiva soldați au salvat zeci de sătmăreni din casele inundate… El a fost TATA -SALVATORUL! EROUL meu!”, este încheierea unei povești fantastice despre speranță și renaștere.