Șoc în Italia: 969 de decese într-o zi. Record negativ, bilanțul merge spre 10.000


Italia a anunțat vineri 969 de decese în 24 de ore din cauza epidemiei de coronavirus, un record absolut care șochează, în ciuda faptului că unii experți au avertizat că în aceste zile s-ar putea înregistra un vârf, informează digi24.ro

Este, însă, de departe, cel mai mare număr de decese anunțat până acum, chiar dacă autoritățile au precizat că 50 dintre aceste persoane au decedat cu o zi înainte, dar nu fuseseră luate în calcul în bilanțul anunțat joi. Datele sunt încă neconcordante, e confuzie și în Italia, unde se raportează pe regiuni. De aceea, unele surse indică un număr ceva mai mic de morți, dar în orice caz, toate arată că sunt peste 900 de decese.

Cel mai grav bilanț de până acum fusese la sfârșitul săptămânii trecute și era de 793 de morți. Numărul total al morților în Italia, de la începutul epidemiei, la sfârșitul lunii ianuarie, a depășit acum 9.130, fiind în continuare țara care suferă cel mai mult de pe urma pandemiei de SARS-CoV-2.

Bilanțul agravat de vineri se explică însă prin numărul tot mai mare de persoane care se află la terapie intensivă, peste 3.000. Numai în Lombardia au murit în ultimele 24 de ore 541 de persoane.

Italia are acum al doilea cel mai mare număr de îmbolnăviri din lume, 86.498 de cazuri confirmate, la o populație de circa 60 de milioane de locuitori. Pe primul loc rămân Statele Unite, cu aproape 94.000 de cazuri, în timp ce China, țara unde a fost primul focar al pandemiei, rămâne pe locul al treilea cu 81.340 de cazuri.

SURSA: digi24.ro



Fii primul care comentează! despre "Șoc în Italia: 969 de decese într-o zi. Record negativ, bilanțul merge spre 10.000"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre coronavirus
România înregistrează un nou deces. Bilanțul ajunge la 26

Închide