Un fost director amenință cu dezvăluiri: morți în condiții “dubioase” în centrele DGASPC

Într-o postare pe Facebook, fostul director al Centrului Cristiana din Carei promite dezvăluiri despre situația de la DGASPC Satu Mare. Iosif Doboș spune că i-a fost desfăcut contractul individual de muncă, pe nedrept și totul doar din cauza faptului că a îndrăznit să comenteze. 

Într-o postare pe Facebook, Iosif Doboș, fostul director al Centrului Cristiana, cel care a fost schimbat din funcție după ce o anchetă a fost deschisă de procurori cu privire la un posibil caz de abuz sexual petrecut la Centru, promite dezvăluiri despre activitatea din cadrul DGASPC Satu Mare. Doboș lasă să se înțeleagă că desfacerea contractului de muncă a fost cauzată de faptul că ar fi îndrăznit să comenteze la abuzurile și neregulile pe care le-a sesizat.

 “Începând cu data de 15.07.2019, mi s-a desfăcut Contractul individual de muncă cu D.G.A.S.P.C. Satu Mare, cred eu, în mod nelegal și umilitor. Probabil intenția este aceea că, era nevoie, de dat un exemplu pentru cei care au curajul și determinarea să scoată la suprafață neregulile și abuzurile din ultimii patru ani ale acestui sistem. Să ne fie învățătură: ,,Dacă comentezi, zbori!,, spune fostul director pe pagina sa de socializare.

Mai mult, Doboș promite noi dezvăluiri.

“Vom dialoga în viitorul apropiat despre multe, foarte multe lucruri; numeroase decese survenite în condiții foarte grave și dubioase, instituționalizări fără acte a unor persoane în vărstă, cheltuirea pensiilor în interese personale, examene truchiate și multe altele, băgate sub preș pentru a păstra curată și integră imaginea conducerii,” mai scrie acesta.

În ceea ce privește cazul care a dus la demiterea sa, Doboș oferă și explicații.

“Ultima semnalare a abuzului și ilegalității făcute prin transferarea unui adult cu probleme neuropsihice într-un Centru de plasament cu 12 copii de școală, punând în pericol integritatea fizică, morală sau poate mai mult de atât, ceea ce s-a și întâmplat (un eveniment nedorit )fără a exista un act legal întocmit în acest sens, a fost factorul determinant în luarea măsurilor extreme împotriva mea,” explică fostul director.

În ceea ce privește demersul său cu privire la dezvăluirile despre activitățile din cadrul DGASPC, Doboș spune că o face pentru beneficiarii sistemului de care, până nu demult, i-a avut în grijă.

“Am să vă relatez detaliat și în amănunțime toate aceste fapte după ce organele competente vor clarifica fiecare situație împarte. Credeți-mă, îmi este greu să fac ordine și să le sortez după specificul lor, toate informațiile care curg în mod continu despre tot ce s-a întâmplat în ultimii patru ani în D.G.A.S.P.C. SM. Astăzi, când sunt sunat din zece în zece minute de cei care până nu de mult m-au numit tată sau bunic sau prietenul lor și a căror reprezentant legal încă mai sunt prin Hotărâre a Instanței și cărora am reușit să le induc, prin relația afecțională creată, o speranță că vor fi reintegrați în societate, mă determină să scot în continuare la lumină toate neregulile ascunse în ultimii patru ani sub patronajul actualei conduceri a D.G.A.S.P.C. SM,” mai relatează directorul.

3 Comments on "Un fost director amenință cu dezvăluiri: morți în condiții “dubioase” în centrele DGASPC"

  1. Eu aș fi curios de ce numai acum spune. Multe lucruri eu personal suspectez de cel puțin 10 ani.

    View Comment
  2. se stie tot dar cine nu vede si tace traieste 1000 de ani in pace!!

    View Comment
  3. Totok Iosif35 | iulie 20, 2019 at 20:01 |

    Dl Dobos ar fi bine sa taceti din gura ca de loc nu v-at implicat in mentinerea bunei stare ale beneficiatilor, de multe ori zile intregi nu ati fost la servici si de cate ori ati fost in stare de ebrietate, relatati aceste lucruri ce sunt ft importante!!! Cine va ibstslat in aceasta functie? Pregatirea dvs este cu totul pe alt domeniu nici de cum nu in asistenta sociala?? De ce veniti acum cu santaje…. mi se pare corect dupa cele 2 evenimente sa treaca cu vederea cobducerea dgasp lui si sa va lsude sau sa va promoveze in functie de director? Beneficiarii sunt exploarat sexusl seara de seara ies la prostitutie de asta cine este respobsabil in ptimul rand nu dvs??? Hai sa lasam cu amenintarile de ce firtat nota cand va depaseste sefia in acest centru??? Sa ca fue rusine ca mai veniti cu santaje

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre DGASPC
Cadavrul unui tânăr, găsit într-un bazin cu apă. Polițiștii cercetează cazul

Închide