Meniu

Caută pe PresaSM

0

ALERTĂ. Mai multe familii au ajuns la Urgențe: 10 adulți și patru copii. Transportați la ”Contagioase”

Mai multe familii din localitatea Bocicău au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare după ce au consumat carne de porc, suspectă de contaminere cu un parazit letal. Este v...

ALERTĂ. Mai multe familii au ajuns la Urgențe: 10 adulți și patru copii. Transportați la ”Contagioase”

Mai multe familii din localitatea Bocicău au ajuns la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Satu Mare după ce au consumat carne de porc, suspectă de contaminere cu un parazit letal. Este vorba despre zece adulți și patru copii, care au fost transportați mai apoi de la Urgențe la Spitalul de Boli Contagioase în vederea efectuării unor teste suplimentare, respectiv acordarea tratamentului de specialitate. ”Pe parcursul nopții ambulantele serviciului nostru au transportat din UPU Satu Mare, pentru consult, la Spitalul de Boli Infectioase un număr de 14 persoane (4 copii si 10 adulti), toate suspicionate de Trichineloză, urmare a consumului de carne de porc infestată”, se arată într-un comunicat de presă remis de Serviciul Județean de Ambulanță Satu Mare. Potrivit Direcției Sanitar-Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Satu Mare, în cursul anului trecut au fost efectuate 4.733 de examene trichineloscopice pentru porci tăiați în gospodării (majoritatea în luna decembrie) și la 47 de mistreți. Au fost depistate 15 cazuri de trichineloză, cele mai multe, șase la număr, în Turț, dar și în Satu Mare – 3, Prilog, Agriș, Mădăras, Rătești, Negrești, Carei – câte un caz.

Citește și

FOTO. Pericol uriaș de EXPLOZIE! Flăcările amenințau două rezervoare de GPL în județul Satu Mare
Actualitate

FOTO. Pericol uriaș de EXPLOZIE! Flăcările amenințau două rezervoare de GPL în județul Satu Mare

acum 1 oră
Șoferiță de 60 de ani, băută, a pierdut controlul triciclului. Bunicuța (79) din benă, la Urgență
Actualitate

Șoferiță de 60 de ani, băută, a pierdut controlul triciclului. Bunicuța (79) din benă, la Urgență

acum 3 ore
FOTO/VIDEO. Incendiu în Păulești. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale, pericol de extindere la casele din apropiere
Actualitate

FOTO/VIDEO. Incendiu în Păulești. Pompierii intervin cu mai multe autospeciale, pericol de extindere la casele din apropiere

acum 5 ore
Incendiu la două case din municipiul Satu Mare. Intervenție de amploare a pompierilor în zona centrală
Actualitate

Incendiu la două case din municipiul Satu Mare. Intervenție de amploare a pompierilor în zona centrală

acum 6 ore
FOTO/VIDEO. Impact între un microbuz și o mașină, lângă Primăria Botiz, pe DN19
Actualitate

FOTO/VIDEO. Impact între un microbuz și o mașină, lângă Primăria Botiz, pe DN19

acum 6 ore
Doliu în lumea medicală din Satu Mare. A murit dr. Victoria Elisabeta Roca, medic primar la UPU. Mesajul sfâșietor al familiei
Actualitate

Doliu în lumea medicală din Satu Mare. A murit dr. Victoria Elisabeta Roca, medic primar la UPU. Mesajul sfâșietor al familiei

acum 8 ore
O nouă avertizare de caniculă pentru Satu Mare. Ce spun meteorologii
Actualitate

O nouă avertizare de caniculă pentru Satu Mare. Ce spun meteorologii

acum 8 ore
FOTO/VIDEO. Atac de urs în județul Satu Mare. O măgăriță, sfâșiată la doar un kilometru de sat. Animalul sălbatic a căzut într-o groapă
Actualitate

FOTO/VIDEO. Atac de urs în județul Satu Mare. O măgăriță, sfâșiată la doar un kilometru de sat. Animalul sălbatic a căzut într-o groapă

acum 8 ore
FOTO. Cum s-a produs tragedia din Satu Mare. De unde este motociclistul decedat sâmbătă
Actualitate

FOTO. Cum s-a produs tragedia din Satu Mare. De unde este motociclistul decedat sâmbătă

acum 9 ore
FOTO. Tragedie și în județul vecin. Tot un motociclist și-a pierdut viața, după ce a căzut într-o râpă
Actualitate

FOTO. Tragedie și în județul vecin. Tot un motociclist și-a pierdut viața, după ce a căzut într-o râpă

acum 9 ore
Câte firme ”au dispărut” în Satu Mare în primele șapte luni ale anului. Cum stăm față de Bihor, Maramureș și Sălaj
Actualitate

Câte firme ”au dispărut” în Satu Mare în primele șapte luni ale anului. Cum stăm față de Bihor, Maramureș și Sălaj

acum 9 ore
Cum va fi vremea la Satu Mare săptămâna următoare. Temperaturi de vară la început de septembrie. Când sunt așteptate furtuni
Actualitate

Cum va fi vremea la Satu Mare săptămâna următoare. Temperaturi de vară la început de septembrie. Când sunt așteptate furtuni

acum 10 ore

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite