PresaSM Știri din Satu Mare

Top Menu

  • Contact

Main Menu

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact
  • Contact

logo

PresaSM Știri din Satu Mare

  • Acasă
  • Locale
  • Nationale
  • Anchete
  • Reportaje
  • Politica
  • Life
  • Editorial
  • Contact


Locale
Home›Locale›Bacalaureat 2020 Satu Mare: Calendarul a fost aprobat. Reguli speciale din cauza COVID-19

Bacalaureat 2020 Satu Mare: Calendarul a fost aprobat. Reguli speciale din cauza COVID-19

By PresaSM
mai 25, 2020
734
0

A fost aprobat noul calendar de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de Bacalaureat în anul şcolar 2019-2020.

Monica Anisie, ministrul educaţiei şi cercetării, a aprobat, prin ordin, noul calendar de organizare şi desfăşurare a examenului naţional de Bacalaureat – 2020. Documentul urmează să fie publicat în Monitorul Oficial.

Astfel, potrivit noului ordin, în contextul epidemiologic actual, se consideră centru de examen unitatea de învăţământ la care s-au înscris cel puţin 30 de candidaţi proveniţi din seria curentă şi/sau din seriile anterioare. Condiţiile care trebuie îndeplinite pentru a fi centru de examen sunt următoarele:

– organizarea sălilor de examen să se realizeze, astfel încât în fiecare sală, candidaţii să fie repartizaţi la o distanţă de minimum 2 metri unul faţă de celălalt stânga/dreapta – faţă/spate;

– sălile de examen şi sălile în care îşi desfăşoară activitatea comisia din centrul respectiv se află, de regulă, în aceeaşi clădire;

– sălile deţin sisteme de supraveghere audio-video.

Care este procedura

Până la data de 8 iunie 2020, Comisia judeţeană de bacalaureat/a municipiului Bucureşti va nominaliza centrele de examen dintre unităţile de învăţământ care îndeplinesc condiţiile enumerate mai sus şi centrele zonale de evaluare, precum şi unităţile de învăţământ arondate acestora. Centrele zonale de evaluare se organizează pentru minimum 500 de candidaţi şi maximum 1.000 de candidaţi.

Elevii care se află în izolare sau cei confirmaţi pozitiv cu noul coronavirus, dar şi cei care au diferite afecţiuni cronice sau cei care prezintă un risc crescut de infecţie/de a dezvolta complicaţii asociate infecţiei Sars-CoV-2 vor susţine probele pentru examenul naţional de Bacalaureat conform unei proceduri speciale, elaborate de către Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi Ministerul Sănătăţii.

Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale se vor realiza în perioada 11-17 iunie 2020, conform unei metodologii realizate de Centrul Naţional de Politici şi Evaluare în Educaţie şi aprobate prin ordin de ministru.

Pentru examenul naţional de Bacalaureat, supravegherea probelor scrise va fi asigurată, pentru fiecare sală de examen, de minimum un profesor asistent. Comisiile judeţene de bacalaureat/a municipiului Bucureşti, comisiile de bacalaureat din centrele de examen, comisiile de bacalaureat din centrele zonale de evaluare, comisia judeţeană/a municipiului Bucureşti de contestaţii au obligaţia aplicării întocmai a tuturor procedurilor referitoare la asigurarea securităţii igienico-sanitare a elevilor şi a întregului personal implicat în desfăşurarea examenului naţional de Bacalaureat.

CALENDARUL examenului naţional de bacalaureat 2019-2020

3 – 10 iunie 2020  – Înscrierea candidaţilor

11 – 17 iunie 2020 – Echivalarea şi recunoaşterea competenţelor lingvistice şi digitale

22 iunie 2020 – Limba şi literatura română – proba E a) – proba scrisă

23 iunie 2020 – Limba şi literatura maternă – proba E b) – proba scrisă

24 iunie 2020 – Proba obligatorie a profilului – proba E c) – proba scrisă

25 iunie 2020 – Proba la alegere a profilului şi a specializării – proba E d) – proba scrisă

30 iunie 2020 – Afişarea rezultatelor la probele scrise – până la ora 12:00

30 iunie 2020 – Depunerea contestaţiilor în intervalul orar 16:00 – 20:00

1 iulie 2020 – Depunerea contestaţiilor în intervalul orar 8:00 – 12:00

1 – 4 iulie 2020 – Rezolvarea contestaţiilor

5 iulie 2020 – Afişarea rezultatelor finale









TagsBac 2020Bacalaureat
Previous Article

Poliția Română spune una, Ungaria face ce ...

Next Article

COVID-19 Satu Mare: Niciun caz nou la ...


ARTICOLE SIMILARE

  • LocaleTop News

    HARTĂ. Satu Mare, creștere record a promovabilității la BAC, după contestații

    iulie 13, 2021
    By PresaSM
  • Locale

    FOTO. Bărăian Teodora Iulia, eleva perfectă. Singurul ZECE de la Bacalaureat în județul Satu Mare

    iulie 8, 2019
    By PresaSM
  • Locale

    TOP 10 cele mai slabe licee din județul Satu Mare. Rezultate catastrofale la Bacalaureat

    iulie 9, 2019
    By PresaSM
  • Locale

    Iris Roatiș, eleva de ZECE la BAC: ”Vreau să mă stabilesc în Anglia. Să devin profesor universitar”

    iulie 4, 2018
    By PresaSM
  • Locale

    A început Bac-ul. Mii de elevi sătmăreni au intrat în febra examenelor. Sute vin a doua oară

    iunie 25, 2018
    By PresaSM
  • LocaleTop News

    Liceul din județ, ZERO BARAT la BAC. Mărturia dură a unui profesor: ”Politizarea l-a distrus!”

    iulie 6, 2023
    By PresaSM

Scrie un comentariu

Citește și:

  • Locale

    FOTOGALERIE. Salvamontiștii se pregătesc pentru deschiderea primei pârtii de schi din Satu Mare

  • Locale

    În SFÂRȘIT! Primarul Kereskenyi are CURAJUL să pună piciorul în prag în cazul NEPI

  • LocaleTop News

    Acuzații dure la Biroul Poliției Rutiere Satu Mare. 13 din 15 polițiști vor să plece: ”Mediu toxic de lucru”



© Copyright 2016-2022 PresaSM.ro. Toate drepturile rezervate.
Creat de ottoweb


PresaSM folosește fișiere cookie pentru a ne asigura că îți oferim cea mai bună experiență de navigare.ACCEPTMai multe informații