BOR impune măsuri de siguranță de Florii și Paște. Cum se va putea lua Lumină

Biserica Ortodoxă Română a anunțat regulile după care vor fi celebrate Paștile în acest an, având în vedere starea de urgență. Slujbele vor avea loc în bisericile goale, iar la liturghie va participa doar personalul clerical. Pelerinajul de Florii se suspendă, dar voluntarii din parohii vor putea să distribui salciile binecuvântate credincioșilor, atâta timp cât poartă măști și mănuși de protecție. Lumina Sfântă va fi adusă din Ierusalim, iar credincioșii vor trebui să stea în ușă, cu candela, pentru a primi Lumină. Nu sunt singurele reguli de siguranță impuse de BOR, iar Patriarhia are și o avertizare pentru preoții care nu vor ține cont de noile reguli.

Pelerinajul de Florii se suspendă anul acesta, anunță Biserica Ortodoxă Română, precizând că ramurile de salcie sau finic vor fi binecuvântate în biserică (în Sâmbăta lui Lazăr, 11 aprilie 2020, după Vecernie sau în Duminica Floriilor, 12 aprilie 2020) și vor fi distribuite, de către voluntari, credincioșilor din parohie care solicită aceasta. Având în vedere contextul epidemiologic, voluntarii vor purta măşti şi mănuşi de protecţie.

Și nu este singura schimbare la care credincioșii trebuie să se aștepte de Paște din cauza stării de urgență.

“Spovedania şi împărtășirea credincioşilor se pot săvârşi în continuare doar la domiciliu. La intrarea în locuinţa credincioşilor, preotul va utiliza încălţăminte de unică folosinţă şi mască sanitară, se va spăla pe mâini cu apă şi săpun şi cu dezinfectant, va folosi doar o carte de cult şi epitrahil, trusa liturgică pentru împărtăşirea celor bolnavi, obiecte care vor fi atât anterior, cât și ulterior dezinfectate (conform îndrumărilor din 12 martie 2020)”, spun reprezentanții bisericii.

Slujbele de Paște, cu bisericile goale. Ce pot face credincioșii

Lumina Sfântă va fi adusă și în acest an de la Ierusalim și distribuită delegațiilor eparhiale. Voluntarii, tot echipați cu mască, mănuși și ecuson vor primi Sfânta Lumină și o vor distribui doar la casele credincioșilor care o solicită şi care o aşteaptă numai în fața locuinței, având în mână o candelă sau o lumânare.

Slujba Învierii Domnului, la care anul acesta nu participă credincioşi mireni, va începe, potrivit tipicului, în afara lăcaşului de cult, la ora 00.00.

“În timp ce clopotele răsună la toate bisericile unde se săvârșește slujba Învierii, credincioșii mireni, având candelele aprinse, pot ieşi la ferestre şi balcoane sau în curțile caselor lor, adresându-se unul către altul, de la distanța de 2 m, cu salutul pascal Hristos a înviat! și răspunsul Adevărat a înviat!, fără a deranja pe alţi vecini care nu doresc să participe la această sărbătoare”, explică BOR.

În prima zi de Paşti, începând cu ora 06.00 dimineața, voluntarii din parohii vor putea oferi credincioşilor vârstnici şi bolnavi „Paştile”, precum şi pachete cu daruri alimentare de Paşti (ouă, cozonac, dulciuri etc.).

Tot în prima zi de Paşti, slujba Vecerniei sau „A doua Înviere”, se săvârşeşte în biserici, începând cu ora 12.00, dar fără participarea credincioşilor mireni.

BOR transmite un avertisment pentru cei care nu respectă regulile stării de urgență

BOR are și un avertisment, atât pentru credincioși, cât și pentru clericii care nu vor respecta dispozițiile impuse.

“Orice act de indisciplină a clericilor (ierarhi, preoţi şi diaconi) sau a credincioşilor mireni afectează negativ imaginea Bisericii în societate, deoarece, în timpul stării de urgență, toţi avem obligaţia de a respecta dispoziţiile autorităţilor de stat, în caz contrar, vom suporta sancţiunile prevăzute de lege”, este avertismentul transmis de Biserica Ortodoxă Română.

Fii primul care comentează! despre "BOR impune măsuri de siguranță de Florii și Paște. Cum se va putea lua Lumină"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Biserica Ortodoxă
FOTOGALERIE. Un preot din Satu Mare construiește singur o capelă!

Închide