COVID19 Satu Mare: 3.157 de persoane în izolare. Mulți fug, câțiva sunt prinși de Poliție

FOTO cu scop ilustrativ: Arhivă

Instituția Prefectului Satu Mare informează că în județul Satu Mare, astăzi, 26 martie, se află în carantină 160 persoane, iar în autoizolare la domiciliu 3.157 persoane.

La data de 25 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției Poliție Rurală Petrești s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunilor de zădărnicirea combaterii bolilor și fals în declarații, fapte comise de două tinere de 21, respectiv 22 de ani, ambele dintr-o localitate din mediul rural, care în urma trecerii prin Punctul de Trecere al Frontierei Urziceni, au declarat faptul că au venit din Ungaria, însă în cauză există suspiciuni cu privire la declararea în fals cu privire la locul de venire, la intrarea în țară.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate de echipajele mixte formate din polițiști, jandarmi și polițiști locali, cu privire la respectarea măsurilor de izolare la domiciliu de către persoanele față de care s-a dispus această măsură, au depistat o persoană, de 35 de ani, din mediul urban care deși trebuia să stea în izolare la domiciliu a părăsit locuința fără aprobarea organelor abilitate.



Aceasta a fost internată într-un centru de carantină pentru o perioadă de încă 14 zile, sancționată contravențional cu amendă în valoare 5.000 de lei, pentru nerespectarea măsurii de izolare la domiciliu și s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 din Cod Penal.



Fii primul care comentează! despre "COVID19 Satu Mare: 3.157 de persoane în izolare. Mulți fug, câțiva sunt prinși de Poliție"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Citește articolul precedent:
Avocat din Satu Mare: ”Spitalul are aproximativ 20 de aparate de ventilație. Cer urgent implicarea autorităților”

Închide