Într-o lume în care sănătatea ar trebui să fie o prioritate, realitatea din spitalele noastre lasă de multe ori de dorit. O mamă a trăit o experiență șocantă la Spitalul Municipal Carei, unde, în loc să primească ajutor pentru fetița ei de doar opt luni, s-a lovit de nepăsare și birocrație.
Pe data de 4 februarie 2025, la ora 07:20, mama s-a prezentat la Spitalul Municipal Carei împreună cu fetița sa, care avea febră de 38,5°C și o tuse persistentă. Cu o noapte albă în spate, petrecută alături de un copil suferind, femeia a sperat că medicii îi vor acorda atenția necesară. Însă, realitatea a fost cu totul alta. Agenții de pază au informat-o că nu există medic disponibil, deoarece acesta se afla la o ședință. În loc să fie ghidată către un specialist sau să i se ofere o soluție de urgență, a fost sfătuită să aștepte până la ora 10:00 sau să consulte medicul de familie.
Întrebarea firească pe care și-a pus-o această mamă este cum ar fi putut prevedea dinainte starea de sănătate a copilului pentru a face o programare? Sistemul rigid și lipsit de empatie al spitalului a împiedicat-o să primească ajutorul necesar într-un moment critic.
În încercarea disperată de a găsi un medic, mama a mers la cabinetul medicului de familie, unde a descoperit că acesta nu era disponibil. O asistentă i-a eliberat un bilet de trimitere către Policlinică, unde i s-a spus că va putea consulta un specialist la ora 10:00. Când a ajuns la policlinică la ora 10:12, medicul nu era prezent. Așadar, după ce i se garantase că la acea oră copilul va fi consultat, a fost din nou tratată cu indiferență.
Situația ridică o întrebare majoră: de ce a fost redeschisă secția de Pediatrie a spitalului, dacă nu există medici disponibili? Se pare că singurul motiv este menținerea unor locuri de muncă, fără ca pacienții să beneficieze de îngrijirea necesară. Mai mult, atitudinea personalului medical a lăsat mult de dorit, unele asistente fiind descrise ca flegmatice și lipsite de empatie.
În final, mama a fost nevoită să se deplaseze la Satu Mare pentru ca fetița ei să fie consultată și să primească tratamentul de care avea urgent nevoie. În loc de sprijin și profesionalism, a întâlnit birocrație, indiferență și o lipsă totală de respect față de suferința unui copil.
Această experiență este un semnal de alarmă cu privire la starea sistemului medical din România. Pacienții nu ar trebui să fie tratați ca niște simple numere într-un registru, ci ca oameni care au nevoie de ajutor real.
Spitalul Municipal Carei și autoritățile responsabile trebuie să ofere răspunsuri și, mai ales, soluții. Până când pacienții vor fi tratați cu respectul și profesionalismul pe care îl merită?
