Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Concurs inedit de recitări din operele lui Mihai Eminescu dedicat școlilor maghiare din județul Satu Mare

Liceul Reformat din Satu Mare a găzduit cea de-a XV-a ediție a concursului interjudețean dedicat operei lui Mihai Eminescu, eveniment adresat elevilor din școlile maghiare. Concursul a reunit 130 de p...

FOTO. Concurs inedit de recitări din operele lui Mihai Eminescu dedicat școlilor maghiare din județul Satu Mare

Liceul Reformat din Satu Mare a găzduit cea de-a XV-a ediție a concursului interjudețean dedicat operei lui Mihai Eminescu, eveniment adresat elevilor din școlile maghiare. Concursul a reunit 130 de participanți din cinci județe, care au concurat la diverse secțiuni artistice: „Cardiograme lirice” (recitare), „Scântei pe portativ” (interpretare muzicală), „Să ridicăm cortina” (dramaturgie), „Mirajul liric în culoare” (artă vizuală) și „Clipa inspirației” (creație literară).

Evenimentul a fost organizat de conducerea Liceului Reformat Satu Mare – Poti Eduárd și Elek Kinga – alături de catedra de limba română, reprezentată de profesorii Lung Daniela, Vlad Nicoleta și Iacos Lavinia. Juriul a fost format din personalități culturale și educaționale de prestigiu: Loredana Știrbu (Centrul Județean de Promovare a Valorilor Tradiționale), Morar Andreea (Teatrul de Nord, Satu Mare) și Adina Alt (CCD Satu Mare). Invitat special a fost Lukács Dénes, inspector general adjunct la ISJ Satu Mare.

La secțiunea „Cardiograme lirice”, premiul I la gimnaziu a fost câștigat de Acs Mark (Școala Medieș), iar la liceu de Loga Szilárd (Kölcsey Ferenc). Secțiunea de dramaturgie, „Să ridicăm cortina”, a fost dominată de trupa de teatru a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” (gimnaziu) și de clasa a X-a B a Liceului Reformat Satu Mare (liceu).

În competiția „Scântei pe portativ”, premiul I la liceu a revenit Mariei Horváth (Liceul Calasantius Carei), iar la gimnaziu Debrenti Katalin (Liceul Reformat).

Evenimentul a demonstrat încă o dată talentul elevilor maghiari în explorarea și interpretarea operei eminesciene, consolidându-se ca un reper cultural important în județ și dincolo de granițele acestuia.

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite