Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Se dă în folosință o parte importantă, inclusiv podul, din centura municipiului Satu Mare

Într-o postare pe Facebook, vicepreședinele Consiliului Județean Cristian Beseni a anunțat că primul tronson al Centurii Sătmarului va fi dat în folosință până cel târziu pe 15 octombrie. "Așa cum anu...

FOTO. Se dă în folosință o parte importantă, inclusiv podul, din centura municipiului Satu Mare

Într-o postare pe Facebook, vicepreședinele Consiliului Județean Cristian Beseni a anunțat că primul tronson al Centurii Sătmarului va fi dat în folosință până cel târziu pe 15 octombrie.

"Așa cum anunța deputatul Adrian Cozma la începutul lunii august, un important tronson de drum de pe Varianta de Ocolire a Municipiului Satu Mare va fi dat în folosință până cel târziu la data de 15 octombrie Am vizitat astăzi șantierul Variantei de Ocolire a Municipiului Satu Mare alături de subprefectul Radu Bud și alți reprezentanți ai autorităților centrale, județene și locale implicați în derularea proiectului, pentru a verifica stadiul lucrărilor în vederea respectării termenului de dare în folosință a tronsonului de drum DN 19 (Oradea - Satu Mare) km 9+665 - DN19A (Petea) km 13+590 începând cu data de 15 octombrie 2021", a precizat acesta.

Declarațiile au venit după ce ministrul demisionar al Transporturilor, Călin Drulă, a anunțat, odată cu bilanțul prezentat, că Centura Sătmarului va fi gata în acest an.

Citește și

Ai nuntă/botez? Mare atenție cui îi dai camera pe mână! Piața din Satu Mare, invadată de amatori
Actualitate

Ai nuntă/botez? Mare atenție cui îi dai camera pe mână! Piața din Satu Mare, invadată de amatori

acum 2 ore
FOTO/VIDEO. Accident devastator, cu 12 morți, în țara vecină. Autocarul se îndrepta spre Nyíregyháza
Actualitate

FOTO/VIDEO. Accident devastator, cu 12 morți, în țara vecină. Autocarul se îndrepta spre Nyíregyháza

acum 3 ore
Doi soți din Satu Mare, el polițist, ea inspector DSP, condamnați pentru luare de mită. Au primit parfumuri, bani și alte bunuri pentru „servicii”
Actualitate

Doi soți din Satu Mare, el polițist, ea inspector DSP, condamnați pentru luare de mită. Au primit parfumuri, bani și alte bunuri pentru „servicii”

acum 3 ore
Două zile de Cod galben la Satu Mare. Meteorologii au emis și o informare de vreme rea
Actualitate

Două zile de Cod galben la Satu Mare. Meteorologii au emis și o informare de vreme rea

acum 4 ore
SATU MARE. Și-a lovit mama de 86 de ani cu o piatră și a amenințat-o că îi taie gâtul
Actualitate

SATU MARE. Și-a lovit mama de 86 de ani cu o piatră și a amenințat-o că îi taie gâtul

acum 19 ore
FOTO. Incendiu la o casă din județul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor
Actualitate

FOTO. Incendiu la o casă din județul Satu Mare. Mobilizare a pompierilor

15 august 2026
FOTOGALERIE. O bijuterie arhitecturală a Sătmarului, pregătită să renască. Primarul a făcut marele anunț
Actualitate

FOTOGALERIE. O bijuterie arhitecturală a Sătmarului, pregătită să renască. Primarul a făcut marele anunț

15 august 2026
Ne topim iar de căldură. Avertismentul meteorologilor pentru județul Satu Mare
Actualitate

Ne topim iar de căldură. Avertismentul meteorologilor pentru județul Satu Mare

15 august 2026
FOTO. Se construiește cea mai modernă și râvnită creșă din Satu Mare. Când vor fi gata lucrările
Actualitate

FOTO. Se construiește cea mai modernă și râvnită creșă din Satu Mare. Când vor fi gata lucrările

15 august 2026
SATU MARE. Cozi de la ora 6 dimineața la aniversarea unuia dintre cele mai iubite magazine second-hand din oraș
Actualitate

SATU MARE. Cozi de la ora 6 dimineața la aniversarea unuia dintre cele mai iubite magazine second-hand din oraș

15 august 2026
VIDEO. Bătaie de amploare la Apa! Polițiștii și luptătorii SAS au intervenit, doi tineri au fost răniți
Actualitate

VIDEO. Bătaie de amploare la Apa! Polițiștii și luptătorii SAS au intervenit, doi tineri au fost răniți

14 august 2026
FOTO. Daună totală, în județul Satu Mare. A ars o hală plină cu utilaje și tractoare
Actualitate

FOTO. Daună totală, în județul Satu Mare. A ars o hală plină cu utilaje și tractoare

14 august 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite