Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTO. Tânărul decedat în accidentul de la Tășnad voia să devină ofițer

Ștefan M., în vârstă de 19 ani, decedat în tragicul accident de la Tășnad, va fi condus marți pe ultimul drum. Priveghiul va avea loc luni, la Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Tășnad, începând ...

FOTO. Tânărul decedat în accidentul de la Tășnad voia să devină ofițer

Ștefan M., în vârstă de 19 ani, decedat în tragicul accident de la Tășnad, va fi condus marți pe ultimul drum. Priveghiul va avea loc luni, la Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Tășnad, începând de la ora 18.00, în timp ce înmormântarea va avea loc marți, de la 13.00, tot la Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Tășnad. Întreaga comunitate din Tășnad îl plânge acum pe Ștefan, care a fost un elev foarte bun, dorindu-și să devină un ofițer de poliție și se pregătea pentru Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” din București. O spune chiar unul dintre profesorii săi, care își amintește că Ștefan a fost primul elev admis la liceul din Tășnad. ”Iubite Prințule Șega, cum îți ziceam cu drag, în urmă cu 4 ani, când ai fost admis primul în cadrul liceului nostru (...) Azi, dragul nostru învățăcel, mândru de tine c-ai vrut s-ajungi un ofițer, îmi aduci lacrimi și suspine, doruri și multă amintire. Sper că te-ai mutat într-o stea luminoasă de unde ne vei privi pururea pe cei încă în viață”, este mesajul unuia dintre cei mai buni și apreciați profesori din Tășnad.

Dumnezeu să îl odihnească în pace! Sincere condoleanțe familiei!


Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Satu Mare au dat publicității primele concluzii din cadrul anchetei desfășurate în urma accidentului mortal de la Tășnad, în urma căruia a decedat un tânăr, în vârstă de 19 ani. ”În această noapte, la ora 01.43, am fost sesizați cu privire la faptul că pe raza orașului Tășnad a avut loc un eveniment rutier. Se pare ca un tânăr de 19 ani, care se afla la volanul unui autoturism, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a intrat într-un cap de pod și s-a răsturnat. Șoferul a fost rănit grav, iar în această dimineață, din păcate, a decedat. În cauză a fost întocmit dosar penal. Persoanei de la volan i-au fost recoltate probe biologice de sânge pentru stabilirea unei eventuale alcoolemii”, transmit polițiștii. [gallery columns="1" size="full" ids="97399,97400,97401"]

Citește și

Bărbat de 47 de ani din Botiz, dat dispărut. Polițiștii vă cer ajutorul
Actualitate

Bărbat de 47 de ani din Botiz, dat dispărut. Polițiștii vă cer ajutorul

acum 2 ore
FOTO/VIDEO. Un autoturism a lovit o căprioară. Șoferul a ajuns la Urgență. Accident pe DN 1C, la limita județelor Satu Mare și Maramureș
Actualitate

FOTO/VIDEO. Un autoturism a lovit o căprioară. Șoferul a ajuns la Urgență. Accident pe DN 1C, la limita județelor Satu Mare și Maramureș

acum 3 ore
OAȘ. Băut bine, a intrat cu mașina într-un triciclu electric. Tată și fiu, răniți în accident
Actualitate

OAȘ. Băut bine, a intrat cu mașina într-un triciclu electric. Tată și fiu, răniți în accident

acum 3 ore
FOTO/VIDEO. Concept deosebit marca Capricci: preparate pregătite live la orice tip de eveniment, indiferent de locație
Actualitate

FOTO/VIDEO. Concept deosebit marca Capricci: preparate pregătite live la orice tip de eveniment, indiferent de locație

acum 4 ore
Incendii pe bandă rulantă, în același timp, în județul Satu Mare. Pompierii încearcă să facă față situației
Actualitate

Incendii pe bandă rulantă, în același timp, în județul Satu Mare. Pompierii încearcă să facă față situației

acum 7 ore
Se pregătește deschiderea unui mare magazin alimentar în zona centrală/Titulescu
Actualitate

Se pregătește deschiderea unui mare magazin alimentar în zona centrală/Titulescu

acum 7 ore
VIDEO. Accident la ieșirea din Seini spre Apa. O persoană a fost rănită, intervine SMURD
Actualitate

VIDEO. Accident la ieșirea din Seini spre Apa. O persoană a fost rănită, intervine SMURD

acum 8 ore
FOTO/VIDEO. Rezultatul perchezițiilor din Satu Mare. Bărbat suspectat că a înșelat femei prin metoda „Accidentul”, reținut de polițiști
Actualitate

FOTO/VIDEO. Rezultatul perchezițiilor din Satu Mare. Bărbat suspectat că a înșelat femei prin metoda „Accidentul”, reținut de polițiști

acum 12 ore
FOTO. Impact în lanț în toiul nopții, în Satu Mare. Tânără la spital, trei mașini avariate
Actualitate

FOTO. Impact în lanț în toiul nopții, în Satu Mare. Tânără la spital, trei mașini avariate

acum 13 ore
Tânăr dat în urmărire, depistat într-un microbuz la Petea. Va sta următorul an după gratii
Actualitate

Tânăr dat în urmărire, depistat într-un microbuz la Petea. Va sta următorul an după gratii

acum 14 ore
FOTO/VIDEO. DESCINDERI în Satu Mare! Anchetatorii au percheziționat o locuință din Carpați II. Un bărbat, încătușat
Actualitate

FOTO/VIDEO. DESCINDERI în Satu Mare! Anchetatorii au percheziționat o locuință din Carpați II. Un bărbat, încătușat

22 august 2026
FOTOGALERIE. Incendiu de amploare pe malul Someșului, în zona Cartierului Micro 16
Actualitate

FOTOGALERIE. Incendiu de amploare pe malul Someșului, în zona Cartierului Micro 16

22 august 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite