Meniu

Caută pe PresaSM

0

FOTOGALERIE. Se montează deja pilonii la al treilea pod peste Someș, în municipiul Satu Mare

Compania STRABAG, constructorul podului peste Someș - amplasament str. Ștrandului, a început executarea pilonilor pe care vor fi ancorate hobane (cabluri) ce vor susține podul, care va avea o înălțime...

FOTOGALERIE. Se montează deja pilonii la al treilea pod peste Someș, în municipiul Satu Mare

Compania STRABAG, constructorul podului peste Someș - amplasament str. Ștrandului, a început executarea pilonilor pe care vor fi ancorate hobane (cabluri) ce vor susține podul, care va avea o înălțime de 77 metri. Podul peste Someș- amplasament zona str. Ștrandului, reprezintă o investiție de 168 milioane de lei.

”Avem un constructor serios (grupul STRABAG) și sunt convins că în 2 ani și 6 luni investiția va fi finalizată”, a precizat primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor.

Contractul a fost semnat între autoritățile locale și firma Strabag, în luna aprilie. Șantierul era amenajat la începutul lunii iulie, când au demarat lucrările. Austriecii au la dispoziție trei ani pentru finalizarea podului.

Conform raportului de specialitate, structura celui de-al treilea Pod va fi suținută de doi piloni, prin intermediul unor hobane din oțel special, dispuse simetric în sistem semiharpă. De asemenea, se mai prevede amenajarea a patru benzi de circulație, cu câte două benzi pe sens, două trotuare prevăzute cu parapet pietonal și o pistă pentru bicicliști.

Pentru accesul de pe diguri pe trotuarele podului se prevăd patru scări, câte două scări pe fiecare dig, iar pentru siguranța circulației pietonale se vor amplasa parapeți metalici de protecție pe rampe, viaducte și pod precum și pe scările de acces de pe diguri.

Citește și

Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare
Actualitate

Cele mai noi filme se văd la Cineplexx, în incinta Shopping City Satu Mare

acum 45 minute
Unii muncesc cinstit, alții merg la furat. Doi tineri reținuți după ce au furat de un fermier
Actualitate

Unii muncesc cinstit, alții merg la furat. Doi tineri reținuți după ce au furat de un fermier

acum 2 ore
Unii sătmăreni vor primi ordine de chemare prin Poliție. Armata explică motivul și cere populației să nu intre în panică
Actualitate

Unii sătmăreni vor primi ordine de chemare prin Poliție. Armata explică motivul și cere populației să nu intre în panică

acum 2 ore
FOTO. Doliu în lumea medicală. A murit un foarte apreciat medic din județul Satu Mare
Actualitate

FOTO. Doliu în lumea medicală. A murit un foarte apreciat medic din județul Satu Mare

acum 2 ore
FOTO. Mașină mistuită de flăcări. Nor gros de fum, lângă trecerea la nivel cu calea ferată
Actualitate

FOTO. Mașină mistuită de flăcări. Nor gros de fum, lângă trecerea la nivel cu calea ferată

acum 5 ore
Sătmărenii se pregătesc pentru un nou episod canicular. Prognoza meteo pentru finalul săptămânii
Actualitate

Sătmărenii se pregătesc pentru un nou episod canicular. Prognoza meteo pentru finalul săptămânii

acum 5 ore
Un sătmărean a provocat un accident. A circulat cu un tractor neînregistrat prin fața școlii din Sătmărel
Actualitate

Un sătmărean a provocat un accident. A circulat cu un tractor neînregistrat prin fața școlii din Sătmărel

acum 5 ore
Festival de film la Medieșu Aurit. „Megessala” aduce două zile de proiecții la Castelul Lónyai
Actualitate

Festival de film la Medieșu Aurit. „Megessala” aduce două zile de proiecții la Castelul Lónyai

acum 5 ore
A spart un magazin pentru doar 100 de lei. S-a tăiat în geam, și-a lăsat urme de sânge și a fost recunoscut de un localnic
Actualitate

A spart un magazin pentru doar 100 de lei. S-a tăiat în geam, și-a lăsat urme de sânge și a fost recunoscut de un localnic

acum 6 ore
FOTO/VIDEO. Spectacol pe cer la Satu Mare: a început eclipsa de Soare la apus și maximul Perseidelor
Actualitate

FOTO/VIDEO. Spectacol pe cer la Satu Mare: a început eclipsa de Soare la apus și maximul Perseidelor

acum 20 ore
Tentativă de fraudă la Bacalaureat, în Satu Mare. Un candidat a fost eliminat din examen
Actualitate

Tentativă de fraudă la Bacalaureat, în Satu Mare. Un candidat a fost eliminat din examen

acum 23 ore
FOTO/VIDEO. ALARMANT. Someșul continuă să scadă la Satu Mare. Noi recorduri negative
Actualitate

FOTO/VIDEO. ALARMANT. Someșul continuă să scadă la Satu Mare. Noi recorduri negative

12 august 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite