Trei indivizi, printre care un minor (14 ani), au fost condamnați săptămâna aceasta de către magistrații Judecătoriei Satu Mare. Un major a primit 2 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenţie, pentru furt. Minorul a fost condamnat tot pentru furt la ”măsura educativă neprivativă de libertate a supravegherii, pe o durată de 4 luni”, iar o a treia persoană a primit o amendă penală de 1.800 de lei pentru tăinuire, potrivit informațiilor PresaSM.
Prima victimă a grupării a fost un bătrân în vârstă de 75 de ani din localitatea Bârsău de Sus, căruia i s-a sustras 15.000 de lei din propria locuință. Conform declarațiilor victimei, banii reprezintă încasările din vânzarea a trei bovine, sumă păstrată cu grijă în trusa medicală din cămară. În luna iulie, bărbatul a angajat temporar pentru diferite munci agricole un bărbat pe care l-a cunoscut la magazinul din sat, plătindu-i pentru munca prestată. În seara în care a primit plata pentru munca respectivă, persoana în cauză ar fi observat locul unde erau depozitați banii.
Ulterior, bărbatul a observat lipsa banilor și a bănuit că angajatul său a fost cel care i-a furat. Ulterior, prin convorbiri telefonice, acesta a recunoscut fapta și a spus că a folosit banii pentru cheltuieli personale, inclusiv cumpărături de haine și aur. După ce a rămas fără bani, a vândut un inel de aur la amanet pentru a-și acoperi cheltuielile.
Martorii au confirmat că inculpatul a folosit o cheie găsită la fața locului pentru a pătrunde în locuință și a sustrage banii, fiind surprins ulterior de victimă că admiterea faptei. Polițiștii continuă cercetările pentru recuperarea prejudiciului și luarea măsurilor legale.
Un alt incident de furt a fost reclamat de o persoană de 51 de ani din același sat. Potrivit sesizării, autori necunoscuți au intrat în locuința victimei profitând de absența familiei și au sustras suma de 8.700 lei și o pereche de căști wireless, AirPods, cauzând un prejudiciu estimat la aproximativ 9.000 de lei.
Ancheta poliției a scos la iveală că infractorii au folosit o cheie ascunsă pe pervazul unei ferestre pentru a intra fără drept în casă. Victima și martorii au identificat doi tineri implicați, unul în vârstă de 14 ani și altul, mai în vârstă, care a coordonat operațiunea de furt.
Tânărul de 14 ani a declarat că, în timp ce lucra la gospodăria victimei, a fost convins telefonic de un complicele să intre în casă și să caute bani și bunuri de valoare. După ce a găsit suma și căștile, le-a predat celui care l-a contactat, iar banii au fost parțial cheltuiți pe bunuri personale.
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ