O femeie de 75 de ani din județul Satu Mare a obținut în instanță un ordin de protecție împotriva fostului ginere, după ani întregi de amenințări, scandaluri și episoade de comportament halucinant care au terorizat nu doar familia, ci și comunitatea locală. Cazul, soluționat de Judecătoria Negrești-Oaș, scoate la iveală o situație extremă: un bărbat cu probleme psihice și consum excesiv de alcool care umbla pe stradă cu răngi metalice, dirija traficul „imaginar” și amenința că își va ucide fosta soacră.
Potrivit informațiilor PresaSM, instanța a decis evacuarea temporară a bărbatului din locuința femeii și i-a interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de aceasta ori de casa ei, pentru următoarele șase luni. De asemenea, agresorului i-a fost interzis orice contact cu victima, inclusiv telefonic, și a fost obligat să urmeze consiliere psihologică de specialitate.
Ani de teroare într-o gospodărie din Oaș
Femeia le-a povestit judecătorilor că fostul ginere, rămas în locuință după moartea fiicei sale, a devenit tot mai violent în ultimii ani. În permanență sub influența alcoolului, acesta ar fi provocat scandaluri zilnice, ar fi adresat injurii și amenințări și ar fi purtat frecvent obiecte contondente în mână. Cel mai grav episod s-ar fi petrecut în 15 mai 2026, când femeia susține că bărbatul i-a spus că „îi va da în cap și o va omorî”, amenințări pe care victima le-a considerat cât se poate de reale. De frică, bătrâna a fugit din propria casă și s-a refugiat la rude. Instanța a reținut că femeia ajunsese să stea încuiată într-o anexă a gospodăriei sau să doarmă pe la vecini, pentru a evita contactul cu agresorul.
Scene bizare pe străzile localității
Un aspect ieșit din comun al cazului, evidențiat și de instanță, îl reprezintă comportamentul public al bărbatului. Martorii au relatat că acesta umbla deseori desculț și dezbrăcat pe stradă, cu răngi sau pari în mâini, imitând dirijarea circulației și oprind mașinile în apropierea trecerilor de pietoni. Comunitatea locală ajunsese să se teamă că acesta ar putea provoca un accident grav sau acte de violență. Judecătorii au mai reținut că bărbatul are antecedente psihiatrice și fusese internat inclusiv în această primăvară la psihiatrie, unde ar fi rămas câteva zile sub tratament. În fața instanței, acesta a recunoscut că urmează tratament medicamentos, iar avocatul din oficiu a susținut că omul „nu înțelege ce înseamnă ordinul de protecție”.
Judecătorii: „Există un pericol real și actual”
Magistrații au concluzionat că faptele constituie violență psihologică în sensul Legii 217/2003 și că femeia trăia într-o stare permanentă de teamă și nesiguranță. Instanța a subliniat că amenințările repetate, comportamentul imprevizibil și consumul de alcool al pârâtului conturează „un pericol real și actual” pentru integritatea psihică și fizică a victimei. Deși reclamanta a cerut un ordin de protecție pentru 12 luni, instanța a apreciat că o perioadă de șase luni este suficientă, pentru a-i oferi agresorului posibilitatea de a urma tratament și consiliere psihologică. Hotărârea este executorie imediat, iar încălcarea ordinului de protecție constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la șase luni la cinci ani.
--------------------------
FOTO: Arhivă/Scop ilustrativ