Meniu

Caută pe PresaSM

0

VIDEO. Moțiunea a trecut. Guvernul Dăncilă, trimis acasă de Parlament

Moțiunea de cenzură a trecut. Au fost 238 de voturi "pentru" moțiunea de cenzură. Doar patru voturi au fost pentru susținerea guvernului Dăncilă. Parlamentarii PSD au fost îndrumați să nu voteze la mo...

Moțiunea de cenzură a trecut. Au fost 238 de voturi "pentru" moțiunea de cenzură. Doar patru voturi au fost pentru susținerea guvernului Dăncilă. Parlamentarii PSD au fost îndrumați să nu voteze la moțiune. În total, 244 de parlamentari au votat la moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă.  Moțiunea de cenzură a trecut, iar guvernul Dăncilă a fost căzut în Parlament prin votul de neîncredere dat de senatori și deputați. Au fost  voturi 238 de "pentru" moțiune și patru voturi "împotrivă". Au fost și parlamentari care și-au anulat votul. 244 de parlamentari au votat la moțiune, cu 11 mai mult decât era necesar. Rezultatul, totuși, a fost unul extrem de strâns. Social-democrații au fost îndemnați să nu voteze.
"Birourile Permenente [...] procedând la verificare și numărarea voturilor exprimate de deputați și senatori, asupra moțiunii de cenzură, inițiate de 237 de deputați și senatori, am constatat următoarele: numărul de deputați și senatori prezenți: 464, numărul celor prezenți: 329, numărul total de voturi exprimate 245, numărul de voturi anulate: 3, numărul de voturi valabil exprimate: 242, din care pentru adoptarea moțiunii de cenzură: 238, voturi contra moțiunii de cenzură: 4. Potrivit prevederilor legii, moțiunea de cenzură se adoptă cu votul majorității deputaților și senatorilor, care reprezintă 233. Ca urmare a faptului că au fost prezenți 329, din care 238 au votat "pentru", moțiunea de cenzură se constată că a întrunit majoritatea de voturi pentru adoptare," a anunțat Parlamentul. "Parlamentul retrage încrederea acordată Guvernului"
Au fost necesare 233 de voturi pentru ca moțiunea de cenzură împotriva guvernului Dăncilă să treacă. Numărarea voturilor a durat mai mult ca de obicei. Parlamentarii au numărat la început bilele care nu s-au folosit și nu pe cele din urne, au explicat unii parlamentari. Înainte de anunțul oficial au fost aplauze în plen după ce un parlamentar PNL a anunțat trecerea moțiunii. Tot liberalii au fost cei care au și anunțat pe Facebook trecerea moțiunii.
"Parlamentul a aprobat, astăzi, moțiunea de cenzură inițiată de PNL. Am debarcat un guvern devenit nelegitim, punând capăt guvernării PSD, care nu s-a exercitat în interesul cetățenilor, social-democrații fiind preocupați de salvarea infractorilor și bunăstarea propriei clientele.[...] Prin victoria de astăzi, facem primul pas către ”România normală”. O Românie normală este o țară condusă de politicieni și funcționari publici cinstiți, respectați și integri, aleși sau promovați în baza competențelor dovedite, care au conștiința serviciului public pentru care au fost aleși sau angajați", au scris liberalii pe Facebook.
Ludovic Orban a vrut să mulțumească tuturor colegilor din Parlament, care au venit în Plen și au votat la vedere împotriva guvernului Dăncilă. Orban a precizat și că au fost tentative pentru racolarea parlamentarilor liberali, inclusiv în cursul zilei de astăzi, un lucru reclamat și de Victor Ponta, președintele Pro România, într-o postare pe Facebook. Orban a precizat că urmează consultări pentru formarea unui viitor guvern, iar liberalii optează pentru un executiv condus chiar de către el. Negocieri vor avea loc în perioada următoare, dar se schimbă modul de a face politică, a spus șeful PNL.
"Se încheie o perioadă de distrugere, o perioadă de ură și de divizare. Începe o perioadă de construcție, o perioadă de modernizare, o perioadă în care guvernul va fi readus în serviciul cetățeanului", a spus Ludovic Orban.
Pe surse, și cei de la PSD au anunțat trecerea moțiunii, cu câteva zeci de minute înainte de terminarea numărării voturilor. Aproximativ 30 de voturi au fost secrete, au spus cei de la USR, după ce mai multe partide din opoziție au anunțat că parlamentarii lor vor vota cu bilele la vedere.

Tensiuni și filmări în timpul votului

În timpul votului, atât social-democrații, cât și opoziția și-au supravegheat parlamentarii pentru a vedea cum votează aceștia. Unii parlamentari chiar și-au filmat colegii în timp ce aceștia mergeau spre urne. Nu au lipsit nici tensiunile de la urne. [caption id="attachment_95834" align="alignnone" width="960"] sursa: USR[/caption]

Parlamentar adus cu ambulanța și discursuri ironice

Un moment inedit a fost cel în care un parlamentar PMP a fost adus direct din spital la votul pentru moțiune. Senatorul PMP Cristian Lungu a fost adus cu ambulanța, după ce a fost programat pentru o operație. Potrivit liderilor de partid, Lungu a dorit să covingă prin gestul său și alți parlamentari să voteze pentru căderea Guvernului Dăncilă. În timpul dezbaterii moțiunii, premierul Viorica Dăncilă i-a acuzat pe politicienii din opoziție de amatorism, dar și de lipsa unei viziuni pentru a guverna țara. Acuzații au fost lansate și la adresa președintelui Klaus Iohannis.
"Superficialitatea voastră este rușinoasă. Este jenant pentru oricine se prezintă ca alternativă de guvernare să vină astăzi, așa, în fața noastră și a întregii țări", a spus premierul Viorica Dăncilă.
Susținătorii moțiunii au luat și ei cuvântul în plen. Liderul PNL Raluca Turcan a precizat că Viorica Dăncilă nu mai este un premier ci  "persoană particulară, care ocupă abuziv înalta demnitate de la Palatul Victoria". Discursurile susținute de Victor Ponta și Călin Popescu Tăriceanu au fost ironice la adresa premierului. Și liderul UDMR, Kelemen Hunor, a vorbit despre incapacitatea guvernului de a găsi resursele necesare exercitării funcției executive. Nu au lipsit nici comentariile acide în timpul dezbaterii moțiunii, și nici acuzele aduse celor care și-au schimbat partidele, în ultimele zile unii chiar de mai multe ori. Parlamentarii Puterii au criticat inclusiv textul moțiunii, pe care l-au catalogat drept "trist", "lipsit de profunzime" și, potrivit premierului, plin de "falsuri". Critici au fost aduse Opoziției și pentru faptul că nu au prezentat un program de guvernare sau un guvern alternativ.

Citește și

FOTO/VIDEO. Coliziune frontală teribilă pe DN19! Duba a fost aruncată în șanț, un șofer a rămas încarcerat
Actualitate

FOTO/VIDEO. Coliziune frontală teribilă pe DN19! Duba a fost aruncată în șanț, un șofer a rămas încarcerat

acum 1 oră
VIDEO. ALARMĂ la Aeroportul Satu Mare! Terminalul a fost evacuat, pasagerii scoși de urgență afară
Actualitate

VIDEO. ALARMĂ la Aeroportul Satu Mare! Terminalul a fost evacuat, pasagerii scoși de urgență afară

acum 1 oră
FOTO.  Incident dramatic în Satu Mare. Șofer în stop cardiorespirator la volan, mașina s-a oprit la câțiva centimetri de un alt autoturism
Actualitate

FOTO. Incident dramatic în Satu Mare. Șofer în stop cardiorespirator la volan, mașina s-a oprit la câțiva centimetri de un alt autoturism

acum 2 ore
Incredibil în Vama Halmeu! Doi polițiști au refuzat mita în doar trei ore. Recompensa? Niciuna!
Actualitate

Incredibil în Vama Halmeu! Doi polițiști au refuzat mita în doar trei ore. Recompensa? Niciuna!

acum 14 ore
A lovit o mașină parcată și polițiștii au făcut o descoperire: șoferul BMW-ului nu avea permis
Actualitate

A lovit o mașină parcată și polițiștii au făcut o descoperire: șoferul BMW-ului nu avea permis

acum 16 ore
Incredibil unde a fost găsit sătmăreanul (66 ani) dat dispărut. Nu se așteptau să treacă granița
Actualitate

Incredibil unde a fost găsit sătmăreanul (66 ani) dat dispărut. Nu se așteptau să treacă granița

acum 18 ore
FOTO. Moment copleșitor la Gerăușa. Urmașii eroilor au venit din Olt să se roage la mormintele lor
Actualitate

FOTO. Moment copleșitor la Gerăușa. Urmașii eroilor au venit din Olt să se roage la mormintele lor

6 septembrie 2026
Furt rezolvat în timp record la Satu Mare. Rucsac cu o sumă foarte mare de bani, recuperat de polițiști
Actualitate

Furt rezolvat în timp record la Satu Mare. Rucsac cu o sumă foarte mare de bani, recuperat de polițiști

6 septembrie 2026
FOTO. Sfârșit cumplit pentru un șofer de 47 de ani. A rămas prins în mașina zdrobită de un cap de pod, în județul vecin
Actualitate

FOTO. Sfârșit cumplit pentru un șofer de 47 de ani. A rămas prins în mașina zdrobită de un cap de pod, în județul vecin

6 septembrie 2026
FOTO. Doi adolescenți de 16 ani au murit carbonizați într-un accident cumplit în țară. Detalii cutremurătoare povestite de martori
Actualitate

FOTO. Doi adolescenți de 16 ani au murit carbonizați într-un accident cumplit în țară. Detalii cutremurătoare povestite de martori

6 septembrie 2026
VIDEO. Condiții moderne pentru elevii unei școli din județ. Clase noi, încălzire prin pardoseală și termostate individuale
Actualitate

VIDEO. Condiții moderne pentru elevii unei școli din județ. Clase noi, încălzire prin pardoseală și termostate individuale

6 septembrie 2026
Când se schimbă vremea la Satu Mare. Prognoza meteo pentru săptămâna următoare
Actualitate

Când se schimbă vremea la Satu Mare. Prognoza meteo pentru săptămâna următoare

6 septembrie 2026

Dezvoltat cu de Ottoweb

Altă știre 0/0
Comentarii Anchete Politică Necitite