Poziția DGASPC cu privire la cazurile de la centrul din Carei. Anchetele, în desfășurare

FOTO: opiniedecarei.com

DGASPC, instituție care are în subordine centrul din Carei, într-un comunicat de presă, confirmă deschiderea unei anchete în ceea ce privește tânăra de 33 de ani. Instituția mai spune și că incidentul a avut loc pe timpul zilei, iar agresiunea nu ar fi fost una de natură sexuală.

“Atât Poliția, cât și DGASPC Satu Mare a demarat câte o anchetă în acest caz. Dorim să specificăm că incidentul s-a petrecut duminică, după amiază, nu noaptea, așa cum arată publicațiile. Cercetările interne preliminare arată că cel mai probabil, a avut loc o altercație, fără tentă sexuală. Lopata despre care se vorbește este o lopețică de jucărie, cu care beneficiarii s-ar fi luat la bătaie. La acest centru majoritatea celor internați fiind persoane cu handicap psihic sever, ei sunt predispuși la agresivitate, deci necesită o atenție speciala din partea angajaților. Ancheta se află în derulare,” se arată în comunicatul transmis de DGASPC.

Instituția spune că nu poate face alte precizări, atâta timp cât ancheta este în derulare, dar în cazul în care informațiile se vor confirma, personalul va fi tras la răspundere. Asta chiar dacă, se arată în comunicatul transmis de DGASPC, actul de violență a fost fără tentă sexuală.

“Dacă se va dovedi veridicitatea cazului – chiar dacă este vorba doar de un act de violență fără tentă sexuală, – iar personalul centrului se face responsabil de cele întâmplate, se vor lua măsurile drastice (până la desfacerea de contracte de muncă, sau chiar și reorganizarea centrului). Sancțiunile vor viza toți angajații, de la conducerea unității până la portar, urmând ca aceștia să suporte și consecințele stabilite de lege,” precizează sursa citată.

În ceea ce privește cazul pacientul mort, găsit după mai multe ore agățat de gardul instituției, DGASPC spune că autopsia nu a consemnat că acesta ar fi fost violat. Mai multe detalii DGASPC nu poate oferi nici în acest caz, tot pentru că ancheta este încă în desfășurare.

Fii primul care comentează! despre "Poziția DGASPC cu privire la cazurile de la centrul din Carei. Anchetele, în desfășurare"

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre DGASPC
Consiliul Județean ia banii de la Spital pentru a putea plăti salarii

Închide