”Vorbim despre o suspiciune de omor. Procurorii sunt la fața locului și fac cercetări alături de specialiștii din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție. Se recoltează probe și deja există un cerc de suspecți. Considerăm că în cel mai scurt timp va fi prins și autorul sau autorii”, au precizat surse judiciare pentru PresaSM.Corpul neînsuflețit va fi depus la Prosectura Spitalului Județean Satu Mare, unde medicii legiști vor stabili cu exactitate cauzele care au dus la decesul victimei. Cadavrul unui bărbat de aproximativ 40 de ani a fost găsit în cursul zilei de miercuri dimineață în Grădina Viilor din municipiul Carei. Potrivit opiniedecarei.com, cadavrul prezenta urme de agresiune fizică, iar la fața locului au ajuns și criminaliștii. Cazul a fost preluat de către poliţiştii Serviciului Judiciar din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.
Procurorii confirmă: suspiciune de crimă la Carei: ”Autorul va fi prins în scurt timp”
Surse din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au confirmat pentru PresaSM că în cazul bărbatului, de circa 40 de ani, găsit mort în Carei vorbim despre o suspiciune de omor. În aceste ...
Surse din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au confirmat pentru PresaSM că în cazul bărbatului, de circa 40 de ani, găsit mort în Carei vorbim despre o suspiciune de omor. În aceste momente, polițiștii fac cercetarea la fața locului și există deja un cer de suspecți. Mai mult, este doar o chestiune de timp până când va fi identificat și autorul.
Citește și
Actualitate
Atenție, șoferi sătmăreni, dacă aveți drumuri în Ungaria! Vor fi restricții la urcarea pe autostrada M3
Actualitate
Peter Magyar, mesaj ferm privind relația UDMR cu politica din Ungaria. Ce îi transmite lui Kelemen Hunor
Actualitate
Sătmăreanul a ajuns de acasă direct în penitenciar. Va petrece următorii ani după gratii
Actualitate
Accident în județul Satu Mare. O sătmăreancă a ajuns la spital
Actualitate
Tășnad, locul doi pe țară la fonduri UE pentru orașe. Ce noi proiecte anunță primarul
Actualitate
FOTO. Se caută eroul care a salvat o femeie din mașina răsturnată în Satu Mare
Actualitate
FOTO. Pregătirile pentru Sâmbra Oilor, în linie dreaptă. S-au făcut verificări în teren
Actualitate
FOTO. Sătmărean rănit într-un accident rutier. Impact puternic între două TIR-uri. A rămas blocat în cabină
Actualitate
Sătmărean condamnat pentru ucidere din culpă, a făcut din nou accident, beat la volan
Actualitate
Un sătmărean beat s-a urcat la volan, cu tot cu soție și copilul de 4 ani
Actualitate
Monstrul din Ardud. Un tată și-a agresat fiica, după ce și-a alungat concubina de acasă
Actualitate