O elevă în clasa a XII-a (căreia îi vom proteja identitatea din motive obiective) din municipiul Satu Mare a scris pe pagina sa de Facebook un protest manifest prin care critică starea învățământului. De la profesorii care așteaptă cadouri la diferențele dintre elevii cu părinți modești financiar și cei cu părinți înstăriți. Ca și o formă de protest, tânăra - cu o situație materială foarte bună - refuză să participe la banchetul de final de liceu.
Redăm mai jos postarea tinerei:
”Ce am învățat în 12 ani de școală? Că orice profesor poate să te trateze ca dracu că oricum nu se face nimic în privința asta! Că oamenii sunt foarte răi! Că bullying-ul îl dau tot timpul persoanele care sunt sub tine, frustrate, rele, fără personalitate, doar ghidate de “mami”, fără “mami” nu se șterg nici la cur, mami continuă și la 18 ani să le șteargă.
Sunt în clasa a 12a și am câteva chestii de exprimat.
Am ajuns la această școală în clasa a 3-a. Învățătoarea m-a tratat absolut nasol, mă facea mereu să mă simt prost, era o femeie rea și, evident, că nu doar cu mine era așa, doar că eu de mică eram super frustrată că îmi doream să fie corectă cu toți, îmi doream să fie totul fair mai ales că aveam și atunci niște colegi mai amărâți pe care îi trata foarte diferit, și uram chestia asta. Așa mică cum eram, nu eram proastă, se observau și atunci chestiile astea, însă mereu comentam, mereu spuneam ce am de zis, iar restul nu.
Am ajuns la liceu, profesoara de română nu avea nici măcar un gram de respect pentru noi, pentru mine, dar se aștepta să primească respect. O să povestesc o fază, la care toți colegii mei au asistat, însă din cauza pupincurismului și a fricii de a vorbi, nimeni nu mi-a ținut partea. Am dat un test, am luat o notă, cred că era un 8, nu țin minte exact. Nu conta nota în sine, niciodată nu au contat pentru mine, notele nu reflectă inteligența, dar conta faptul că știam ce am scris știam ce am învățat.
Dar am observat că ea nota testele după numărul de pagini pe care l-ai scris. Evident că am scris 2-3 pagini,dar am un scris mic, însă un coleg a scris mult mai mare, jumate din contexul pe care l-am scris eu, și a luat 10. Și mai era o colegă în situația mea, ne-am dus și atunci cu respect, să o întrebăm, cum a corectat testele așa, măcar să fim lămurite. Colega mea nu a stat pe subiectul ăsta, nu a vrut să mai zică și altceva,dar eu m-am frustrat iar și am spus că nu are sens deloc, că nu e corect. Și aud, cu o aroganță diplomatică de la Harvard, citez: “Dacă știi să calculezi punctaj“ și am întrerupt-o și am întrebat-o, citez: “cum adică dacă știu să calculez? mă vedeți proastă?”. După scurt timp am mai dat un test și au venit rezultatele, și la toți le a dat testele, și al meu și al acelei colege care vezi doamne nu am fost mulțumite data trecută, le-a pastrat ultimele. Și când mi-a strigat numele, mi-a arătat testul mie în fața clasei și cu o dorință de a mă umilii mi-a arătat unde am greșit (fără să întreb eu) și mi-a spus așa, citez: “poți să ai note de 10 la geografie și de 4 la română dacă atât te duce mintea”.
Asta s-a întâmplat anul trecut, iar tot anul trecut, în clasa a 11-a ,s-au strâns bani pentru o mică atenție pentru absolvenți (cei din a 12-a) și pentru împodobirea claselor de a 12-a. Nu a fost nici o problemă, mereu am fost de acord cu tot, îmi plac lucrurile frumoase, îmi place să văd că alții sunt fericiți, nu am avut atunci nici măcar o problemă. Dar au fost niște persoane care nu și-au permis să dea bani pentru așa ceva, care au probleme financiare, probleme în familie și evident nu au avut în momentul ăla bani să dea.
Un om de la catedră, aproape zilnic, îi întreba unde sunt banii? În condițiile în care știa situația acelor persoane. Și subtil,zilnic în fața clasei îi făcea să se simte prost, umiliți, mă uitam la ei și vedeam cât de prost le pică, vorbeam cu ei în pauze și îi întrebam, ”totuși de ce permiți să fii tratat așa”, să fii aproape zilnic pus în ipostaza de “sărac/săracă”.
Era o nesimțire! Și am fost eu prima care a spus “nu vreau să mai dau bani pentru nimic” . Pentru ce să dau? Aveau toată implicarea mea, dar când ești rău, îmi pierzi respectul și îmi piere cheful să “colaborez” cu așa persoane. Au mai apărut discuții despre banchet. Evident, am spus din prima că refuz să particip la așa ceva. De ce să particip? Să stau la masă cu colegii pupincuriști care oricât ar ține cu mine și ar ști că am dreptate, mereu tac? Să stau cu colegi care fac bullying față de alți colegi, să stau și să nu mă simt bine?
Să dau bani ca să nu mă simt bine? Să dau bani să vină și acei profesori la banchet care mie una mi-au arătat câtă răutate există? Să le mai dau și cadou. Pentru ce? Scuze, pentru cine. Dar nu, cu tupeu vorbim de cadouri, de bani. În fiecare an, de la clasele de a 8-a și de a 12-a ei primesc cadouri. Anual. Nu e putin absurd? Am refuzat toate astea, și am fost prima care a spus chestiile astea, și oricâte persoane erau de acord cu mine, una singură a făcut același lucru, o colegă de a mea, pe care o respect maxim că nu e o pupincuristă și zice ce are de zis pe față.
Restul, în clasă, la fel, aproximativ aceeași părere ca mine și citez mulți colegi acum “la ce să le dăm cadouri?” Nu li s-a părut la nimeni normal așa ceva, mai ales că trebuiau să dea cadou inclusiv la învățătoare care evident nu le-a predat la toti, era foarte absurd să primeasca și ea cadou. Mai citez ceva, tot spus de unii colegi “la ce să dăm atâția bani. Mie mi se pare scump”.
Da la ședință și dirigenție era total altceva, toți părinții sunt super rich, toți sunt de acord cu tot și cu toate. Foarte funny, dar mama mea nu a înghițit așa ceva și evident că ea și-a spus opinia. Și aici chiar nu e vorba de bani, nu îmi place să mă laud, chiar nu sunt așa, dar în clasa a 8-a, din milă că mulți nu au avut posibilități, și de prea bună ce a fost mama mea, care la scurt timp a fost luată de proastă, a plătit tot banchetul, toate cadourile, absolut tot, fotograf albume, tot, din banii ei, pentru toată clasa. Și nimeni nu a apreciat deloc, niciun părinte.
Nici nu era vorba de asta, dar când îmi spun și eu și mama mea opiniile, se trezesc adulți, părinți care în a 8-a au fost vai de capu lor, să zică că “pentru 200 de lei” și chestii de genul de parcă e vorba despre bani, nu despre respect. Dacă era respect, la cât de sufletistă e mama mea îs sigură că mai făcea o dată greșeala de a plăti tot, pentru toți, pentru că o cunosc. Și da ,acum la început de a 12-a, asta era și intenția, chiar dacă nu mă duc la banchet, să dea banii, să meargă cineva care nu are o situatie financiara foarte buna, in locul meu.
S-au întâmplat destule faze, și cu bullying-ul cu unele din colegele mele, și multe altele, și îmi pare maxim de rău că am vorbit pentru ele, că ele tăceau și se plângeau, dar la dirigenție doar eu vorbeam si încă 2 colege. Le-am ținut spatele, și nu doar o dată, și la mai multe persoane, dar când aveam eu o problemă, vorbeam singură, doar eu pentru mine, nimeni, nici dracu nu zicea ceva, nu-mi ținea nimeni spatele, și nici nu aveam nevoie ,dar clar nu o să o mai fac și eu pentru alții.
Și de multe ori fetele, colegele, colegii, îmi ziceau că am dreptate că așa e, sau după ședință ca vai foarte bine a spus si mama ta, exact așa e, dar ele niciodată nu spuneau nimic în față.
Îmi e scârbă, gândiți toți cu același creier”.
