”Nu există așa ceva! Este un zvon fals. Singurul caz de deces cercetat momentan este cel al sătmărencei, de 85 de ani, găsită moartă într-un apartament din zona intersecției Burdea. Sătmărenii pot să stea liniștiți și să nu creadă aceste zvonuri. Mai mult, îi rugăm să nu le mai răspândească”, au precizat surse avizate pentru PresaSM.Informația falsă se răspândește de mai multe zile în spațiul public. Pentru că mai multe persoane au adresat această întrebare redacției PresaSM, colectivul redacțional a luat decizia de a prezenta public adevărul. Vizavi de Lacul Cubic, Primăria Satu Mare urmează să reabiliteze întreaga zonă. Proiectul privind transformarea zonei degradate Lacul Cubic într-un spațiu de relaxare și petrecere a timpului liber urmează să fie finanțat din fonduri europene, prin Programul Operațional Regional 2014-2020, având o valoare totală de 2,4 milioane euro din care 1,7 milioane de euro finanțare U.E.
Psihoză în Satu Mare: ”bărbat găsit fără organe în Lacul Cubic”. Poliția infirmă!
O psihoză a pus stăpânire pe municipiul Satu Mare. Mai multe persoane răspândesc o informație potrivit căreia cadavrul unei persoane fără adăpost ar fi fost găsit în zona Lacului Cubic din municipiul ...
O psihoză a pus stăpânire pe municipiul Satu Mare. Mai multe persoane răspândesc o informație potrivit căreia cadavrul unei persoane fără adăpost ar fi fost găsit în zona Lacului Cubic din municipiul Satu Mare. Mai mult corpul ar fi fost găsit fără organe.
Informația este una cu totul falsă, au precizat surse judiciare pentru PresaSM.
Citește și
Actualitate
Reacția primarul Kereskényi, după incendiul din Ucraina. Ce a discutat cu omologul din Beregovo
Actualitate
Se întâmplă în România. Șofer reținut după ce a urmărit și lovit intenționat un copil aflat pe trotinetă
Actualitate
OPINIE. Rușine, Garda de Mediu și APM! PresaSM a aflat ceea ce instituțiile statului nu au fost în stare să descopere. Dacă asta înseamnă protecția mediului, atunci să plece acasă!
Actualitate
FOTO/VIDEO. Posibila sursă a mirosului de plastic ars din tot județul Satu Mare. Arde un depozitul de deșeuri, la aproximativ 15 kilometri de granița României
Actualitate
FOTO. Avem ora la care Satu Mare s-a umplut de fum! Senzorii arată cu exactitate: ce substanțe periculoase sunt în aer
Actualitate
Alertă în Satu Mare! Un miros puternic de plastic ars a acoperit orașul. Nici autoritățile nu știu de unde provine
Actualitate
Investiții URIAȘE pentru calea ferată din județul Satu Mare. Gara Satu Mare va beneficia de sisteme moderne de semnalizare
Actualitate
FOTO/VIDEO. Tragedie fără margini într-un județ din țară. Doi copii au murit înecați în râu
Actualitate
Poliția Satu Mare confirmă PresaSM: O femeie a murit după ce a căzut de la etajul al IV-lea al unui bloc
Actualitate