Primăria municipiului Satu Mare a anunțat în urmă cu puțin timp că va opri toate caruselele și locurile de joacă din locațiile dedicate Zilelor Orașului Satu Mare. Decizia vine după ce un copil în vârstă de doi ani de zile a murit în zona unui tobogan gonflabil.
Anunțul a fost făcut de autorități pe pagina de socializare. Astfel, toate caruselele și locurile de joacă din locațiile dedicate evenimentului vor fi oprite. În plus, spun autoritățile, pe viitor, acest tip de divertisment va fi complet eliminat.
"Primăria Satu Mare a decis ca, de Ziua Orașului, toate caruselele și locurile de joacă din locațiile dedicate evenimentului să fie oprite. Mai mult, pe viitor, acest tip de divertisment va fi eliminat complet!", au precizat în această seară autoritățile.
ACTUALIZARE, ORA 12.30: Medicii legiști au reușit să stabilească cauzele decesului copilului de doi ani. Conform informațiilor PresaSM, micuțul ar fi avut o tumoare neidentificată pe rinichi, asimptomatică, iar decesul nu s-ar fi produs ca urmare a unei lovituri, așa cum au crezut inițial atât polițiștii cât și familia. Astfel, firma care a gestionat toboganele este absolvită - teoretic - de vreo culpă.