Sătmăreanca decedată în Germania, condusă sâmbătă pe ultimul drum

Sătmăreanca Andrada C., de 29 de ani, originară din Sătmărel, care și-a pierdut viața la un parc de distracții din Potsdam, Germania, va fi condusă sâmbătă, 19.10.2019, pe ultimul drum. 

Priveghiul va avea loc vineri, 18.10.2019, de la ora 18.00, iar înmormântarea va avea loc sâmbătă, 19.10.2019, de la orele 13:00, la capela cimitirului din localitatea Sătmarel, anunță familia. 

Sincere condoleanțe familiei îndurerate. Dumnezeu să o odihnească în pace!


Autoritățile din Germania au deschis inițial un dosar pentru ucidere prin neglijență în cazul tinerei sătmărence, de 29 de ani, care a decedat la un parc de distracții din Potsdam. În vizorul procurorilor sunt soția, fiica și fiul proprietarului caruselului. Cele două femei se aflau în cabina de comandă în momentul în care a avut loc tragicul accident.

Sătmăreanca în vârstă de 29 de ani a decedat  la Potsdam, în timpul unui festival tradițional. Din motive încă necunoscute, femeia a căzut de pe carusel, de la o înălțime de circa șase metri și s-a izbit de un gard de protecție.

Un medic aflat la locul incidentului a încercat să o resusciteze pe tânăra sătmăreancă, dar aceasta nu a mai putut fi salvată. La locul incidentului a fost prezent și prietenul victimei.

Colegii au ținut momente de reculegere pentru tânăra sătmăreancă. Tânăra era angajată, cu acte în regulă, la compania care, spun jurnaliștii germani, operează astfel de carusele încă din 1864 și este vorba despre o afacere care a rămas în familie.

Playball“, caruselul de pe care a căzut sătmăreanca, cel mai probabil în timp ce colecta jetoanele clienților, face parte din oferta firmei din 2017. Caruselul are 48 de locuri, în 12 gondole, care ajung la o înălțime maximă de 12 metri.

Timp de câteva zile, până când anchetatorii au colectat probe, caruselul a fost închis.

1 Comment on "Sătmăreanca decedată în Germania, condusă sâmbătă pe ultimul drum"

  1. Condoleanta fsmiliei!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre dramă
FOTO/VIDEO. Sute de persoane au aprins lumânări pentru jurnalista Bartos Erzsébet

Închide