Trupele care urmau să cânte la Zilele Orașului Satu Mare. Ar fi fost distracție pe cinste

În acest sfârșit de săptămână ar fi trebuit să aibă loc cea de-a 24-a ediție a Zilelor Orașului Satu Mare. Organizatorii urmau să aducă artiști și formații foarte bine cotate, pentru toate gusturile. 

Capul de afiș al ediției Zilelor Orașului Satu Mare ar fi fost italienii de la Ricchi e Poveri. Cu membri trupei s-ar fi luat legătura încă din decembrie și se pare că ar fi fost semnat deja un precontract.

Apoi, printre interpreții și trupele românești s-ar fi numărat Smiley, respectiv formațiile Bucovina, Subcarpați,Mono Jacks, Șuie Paparude, Quimby, Zseda și Kelemen Kabatban. Una din trupele foarte apreciate în rândul tinerilor – 5Gang – ar fi ajuns și ei la Satu Mare.

”Încă din iarnă ne-am făcut un plan pentru ediția din acest an a Zilelor Orașului Satu Mare. Ne-am fi dorit să avem parte de o ediție foarte reușită, de aceea ne-am gândit să invităm interpreți valoroși și trupe cunoscute. Atât din țară, cât și din străinătate. Cu o parte dintre ei s-a luat deja legătura, probabil că au fost semnate chiar și precontracte, dar din păcate, pandemia de coronavirus nu ne mai oferă posibilitatea de a organiza acest frumos eveniment dedicat sătmărenilor”, a declarat, pentru Gazeta de Nord Vest, primarul municipiului Satu Mare, Kereskenyi Gabor.

1 Comment on "Trupele care urmau să cânte la Zilele Orașului Satu Mare. Ar fi fost distracție pe cinste"

  1. Daca pe afis nu apare QUEEN,atunci nicio pierdere !!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre Primăria Satu Mare
FOTO. Sensul de la Burdea, reconfigurat parțial! Cum va arăta varianta finală

Închide