VIDEO. Tripla crimă de la Apa: ÎNCHISOARE pe VIAȚĂ pentru Răzvan Rentea

Judecătorii Tribunalului Satu Mare au pronunțat astăzi sentința în cazul triplei crime de la Apa, în care Răzvan Rentea este inculpat pentru uciderea părinților – Niculina și Gheorghe Rentea, respectiv a bunicii materne Viorica Apan.

Reporterii PresaSM, aflați astăzi în sala de judecată, au aflat că judecătorii l-au condamnat la ÎNCHISOARE PE VIAȚĂ pe Răzvan Rentea, după ce procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare au solicitat instanței pronunțarea unei pedepse cu închisoarea pe viață, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor calificat.

Răzvan Rentea nu a fost adus în sală pentru a auzi sentința.

Reporterii PresaSM s-au aflat în sala de judecată la ultimul termen, din 17 august, în momentul în care judecătorul i-a dat ultimul cuvânt lui Răzvan Rentea, înainte ca instanța să intre în pronunțare. Rentea a fost tranșant, declarând resemnat:

”Văd că sunt acuzat, condamnat pe viață. Păi, dați-mi pe zece vieți, nu pe o viață!”

Rentea i-a acuzat pe procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare că au creat un scenariu fals, iar informațiile din rechizitoriu ar fi, în fapt, ”un film”.

Procurorul și-a motivat cererea pe baza faptului că faptele ar fi fost premeditate, gradul de violență în săvârșirea faptelor, atitudinea nesinceră, precum și faptul că vorbim despre o serie de crime împotriva propriilor membri ai familiei. Circumstanță agravantă din perspectiva Codului Penal.

Procurorul a mai arătat că – în baza probatoriului administrat în cauză – este exclus ca o altă persoană să fi participat sau comis cele trei crime.  

Prezentăm mai jos rechizitoriul procurorilor de pe lângă Tribunalul Satu Mare:

”Prin procesul verbal din 24.11.2017, I.P.J. Satu Mare – Serviciul de Investigaţii Criminale s-a sesizat din oficiu cu privire la faptul că în dimineaţa de 24.11.2017, au fost găsite în curte respectiv în imobilul situat în loc. Apa, nr. 102, jud. Satu Mare, cadavrele numiţilor R. Ghe., R. N. M. şi A. V. F.

Inculpatul R. R. M. este fiul cel mic al victimelor R. Ghe. şi R. N. M., respectiv nepotul victimei A. V. F. ( bunica maternă ).

Inculpatul R. R. M. a fost angajat în perioada 2005 – 2010 în calitate de pompier la ISU – Satu Mare, de unde a plecat ca urmare a suspiciunii că i-a sustras unei colege portmoneul. În perioada 2010 – 2017, inculpatul R. R. M. a lucrat sporadic, în calitate de chelner-ospătar, la mai multe societăţi de alimentaţie publică, din luna aprilie 2017 acesta nemaiavând un loc de muncă şi nici o sursă legală de venit.

Cu toate acestea, inculpatului R. R. M. îi plăcea să afişeze o potenţă financiară, atât în faţa amicilor săi dar mai ales în faţa prietenei sale, numita M.-K. R. R. De asemenea, inculpatul R. R. M. a fost prezentat de amicii săi ca o persoană dependentă de jocurile de noroc, la care, în funcţie de împrejurări, câştiga sau pierdea sume de bani.

În cursul lunii noiembrie 2017, inculpatul R. R. M. i-a relatat amicului său, martorul L. Ş. L., în incinta cazinoului „ Corso Central ” din Satu Mare, că datorează sume mari de bani, fără însă a preciza de ce sumă este vorba şi nici cui o datorează.

În perioada 22-23.11.2017, inculpatul R. R. M. s-a aflat, potrivit propriilor declaraţii, la domiciliul părinţilor săi din com. Apa, jud. S- M, fără un scop anume. În seara de 23.11.2017 în jurul orei 18,00, fără a putea fi stabilit în mod cert motivul, inculpatul R. R. M., folosindu-se de un obiect contondent din bucătăria casei – un instrument de bătut carne cu două capete, i-a aplicat lovituri repetate în zona craniană, bunicii sale, A. V. F., cauzând decesul acesteia.

Potrivit raportului de autopsie medico-legală nr. 1626/III/312/19.01.2018, moartea numitei A. V. F. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei şi dilacerării meningo-cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă şi bază craniană parieto-temporală dreaptă. În afara leziunilor cranio-cerebrale, la examenul intern al cadavrului s-a mai constatat un traumatism toracic acut închis cu fracturi costale multiple bilaterale, pe mai multe planuri, cele paravertebrale, scapulare, deplasate cu rupturi pleuro-pulmonare şi hemotorace consecutiv.

Concluzionăm că anterior loviturilor active repetate cu instrumentul de bucătărie în zona craniană care au condus la decesul victimei, inculpatul R. R. M. i-a aplicat bunicii sale, A. V. F. mai multe lovituri în zona toracică, cauzându-i acesteia fracturi costale multiple bilaterale.

După acest moment, inculpatul R. R. M. s-a poziţionat în holul de acces al casei, unde, de după perdea, l-a pândit pe tatăl său, numitul R. Ghe., care se afla în grajd ( o anexă în spatele curţii imobilului ) unde mulgea vaca.

Văzându-l pe tatăl său că intră în curtea imobilului, inculpatul R. R. M. s-a repezit asupra acestuia şi luându-l prin surprindere, i-a aplicat şi lui, cu acelaşi instrument de bucătărie, în zona capului, mai multe lovituri care au condus la decesul numitului R. Ghe.

Conform raportului de autopsie medico-legală nr. 1627/III/313/19.01.2018 moartea numitului R. Ghe. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei şi dilacerării meningo-cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă şi bază craniană.

Dacă în cazul victimei A. V. F., autopsia a pus în evidenţă folosirea de către inculpatul R. R. M. a părţii teşite şi tăietoare a instrumentului de bucătărie, în cazul victimei R. Ghe., autopsia a relevat folosirea de către inculpat a părţii tăietoare, cu muchie, a aceluiaşi instrument de bucătărie.

Cunoscând că mama sa, numita R. N. M. se află în mun. S- M la serviciu şi că urma să vină în scurt timp acasă, în loc. Apa, inculpatul R. R. M., în timpul scurs de la uciderea bunicii şi a tatălui, a chibzuit şi premeditat uciderea mamei sale.

Răzvan Rentea, alături de tatăl său, Gheorghe Rentea. FOTO: Vocea Sătmărenilor

Astfel, la ora 18:21, inculpatul R. R. M. a sunat-o pe mama sa – R. N. M. pentru a afla ora la care pleacă din S- M. La ora 18:36, inculpatul R. R. M. a sunat-o din nou pe mama sa, pentru a se asigura că a plecat din mun. S- M şi pentru a afla astfel ora aproximativă la care va ajunge în loc. Apa. Aşa se justifică faptul că, la ora 19:00, inculpatul R. R. M., folosind autoturismul tatălui său – R. Ghe. şi nu al său personal, s-a poziţionat în staţia de autobuz, vis-a-vis de primăria com. Apa, jud. S- M, în aşteptarea mamei sale.

Pe parcursul timpului de aşteptare, inculpatul R. R. M. a şters cu un material textil urmele de pe bordul, volanul şi schimbătorul de viteze al autoturismului tatălui său şi a pregătit instrumentul de bucătărie cu care şi-a ucis tatăl şi bunica, acesta fiind mutat din partea stângă, dintre scaunul şoferului şi portiera maşinii pe pedalierul podelei.

La ora 19:14, după ce R. N. M. a coborât din mijlocul de transport care circulă pe ruta S- M – Apa, s-a urcat în autoturismul condus de fiul ei, inculpatul R. R. M., acesta conducând-o acasă, în curte. Înainte ca numita R. N. M. să urce pe treptele de la terasa casei, inculpatul R. R., folosindu-se de instrumentul de bucătărie pregătit, a ucis-o aplicându-i mai multe lovituri în cap.

Potrivit raportului de autopsie medico-legală nr. 1628/III/314/19.01.2018, moartea numitei R. N. M. a fost violentă şi s-a datorat hemoragiei şi dilacerării meningo- cerebrale consecutive unui traumatism cranio-cerebral acut deschis cu fractură de boltă şi bază craniană parieto – occipitală stânga.

La examenul intern al cadavrului, în afara leziunilor cranio-cerebrale, s-a mai constatat un traumatism al hemitoracelui stâng cu echimoză în regiunea scapulară, fracturi costale cu deplasare pe un singur plan, cu rupturi pleuro-pulmonare şi hemotorace consecutiv.

Conform imaginilor video surprinse de camera video amplasată în vecinătatea Primăriei comunei Apa, jud. S- M, inculpatul R. R. M. a părăsit comuna Apa, jud. S- M, la volanul autoturismului său, marca Skoda Fabia la ora 20:29.

În timpul cuprins între momentul uciderii mamei sale ( aproximativ 19:20 ) şi momentul plecării ( 20:29 ), inculpatul R. R. M., a răscolit întregul imobil, pentru a crea impresia că persoane necunoscute ar fi săvârşit cele trei crime în scopul sustragerii de bani, bunuri sau valori. Deşi nu s-a reuşit a se dovedi că inculpatul R. R. M. a săvârşit cele trei crime din interes material, în urma cercetării la faţa locului, a rezultat faptul că din imobilul victimelor, au dispărut sume de bani. Mai precis, dintr-o cutie de pantofi, a dispărut suma de 15.000 lei şi 17.700 Euro. Opinăm că despre această sumă este vorba întrucât în aceeaşi cutie a rămas un carneţel în care erau consemnate sume de bani, reprezentând economiile familiei R. la data de 26.10.2017.

FOTO. observator.tv

În intervalul orar ( 19:20 – 20:40 ), inculpatul R. R. M. s-a ocupat şi de distrugerea sau ascunderea hainelor şi încălţămintei purtate în timpul săvârşirii celor trei crime, precum şi a armei crimei, respectiv instrumentul de bucătărie cu două capete – ascuţit şi teşit.

După ce a părăsit comuna Apa, jud. S- M, inculpatul R. R. M. s-a deplasat spre municipiul S-M, unde i-a căutat pe numiţii R. F. şi B. M. I. pentru a le restitui ani luaţi de la aceştia cu titlu de împrumut.

În aceeaşi seară, în jurul orei 21:30 inculpatul R. R. M. s-a dus la domiciliul său din S- M unde a rămas până a doua zi dimineaţa.

III. Aprecierea probelor administrate în cauză

(…) Deşi inculpatul R. R. M. neagă săvârşirea crimelor, probele directe şi indirecte administrate în cursul urmăririi penale îl indică pe acesta ca fiind autorul infracţiunii reţinute în sarcina lui.

Fiind audiat cu privire la acuzaţia care i se aduce, inculpatul R. R. M. a oferit diferite situaţii de fapt, toate în totală contradicţie cu probele administrate. Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul R. R. M. şi-a schimbat declaraţiile în mod vizibil, în funcţie de probele care i-au fost prezentate.

Astfel, în primele declaraţii, date la momentul reţinerii şi arestării, atât în faţa procurorului cât şi a judecătorului, inculpatul R. R. M. a susţinut că a plecat din loc. Apa, jud. S- M, de la casa părinţilor săi, în jurul orei 17:00- 18:00 dar şi că în după-masa respectivă nu a vorbit cu mama sa. Fiindu-i solicitat să-şi dovedească susţinerea cu prezentarea istoricului convorbirilor telefonice din data de 23.11.2017 ( ziua crimei ), inculpatul R. R. M. a susţinut în primă fază că şi-a scăpat telefonul pe jos iar istoricul din ziua respectivă s-a şters, după care a susţinut că el a fost cel care a şters istoricul convorbirilor din data de 23.11.2017.

Principalul suspect în cazul crimelor de la Apa

Principalul suspect în cazul crimelor de la Apa

Susţinerile sale potrivit cărora după ora 18:00 nu se mai afla în loc. Apa şi că nu a vorbit cu mama sa la telefon, au fost înlăturate de datele de trafic şi localizare obţinute în baza Încheierii judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare. Potrivit acestora, inculpatul R. R. M. a purtat în data de 23.11.2017 cu mama sa, victima R. N., trei convorbiri telefonice ( 18:21, 18:36 şi 19:02 ), el fiind localizat la acest timp, potrivit celulei telefonului său, în localitatea Apa, jud. S- M.

Prin ordonanţa din 24.11.2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus predarea de către Primăria comunei Apa, jud. S M a serverului conţinând imagini video din data de 23 şi 24.11.2017, surprinse de camerele video.

Potrivit procesului verbal de vizionare şi descriere a imaginilor video surprinse de către camerele video amplasate pe stâlpul de curent electric situat pe partea stânga a DN 19 F în dreptul Primăriei Apa, a rezultat , contrar susţinerilor inculpatul R. R. M., că acesta, la ora 19:00 s-a poziţionat în staţia de aşteptare din dreptul Primăriei Apa. După discuţia de 10 secunde de la ora 19:02 avută cu mama sa, în care aceasta l-a înştiinţat că trebuie să ajungă, se observă cum inculpatul R. R. M., agitat fiind, şterge succesiv cu un material textil, schimbătorul de viteze, volanul, mânerele şi faţa uşii stânga faţă precum şi grila bordului.

Pe tot parcursul aşteptării, se observă starea de agitaţie accentuată a inculpatului R. R. M., precum şi momentul în care acesta ia cu mâna stângă din dreptul portierei stângi a maşinii, un obiect care seamănă cu un topor, pe care-l analizează şi-l aşează pe podul pedalier.

Aceleaşi imagini îl prezintă pe inculpatul R. R. M. cum la ora 19:08, înainte de sosirea mamei sale, îşi face semnul crucii. La ora 19:14, victima R. N. M. a urcat în maşina la volanul căreia se afla fiul său, inculpatul R. R. M.

Cu toate că i-au fost prezentate aceste imagini, inculpatul R. R. M. a susţinut timp de o lună de zile, atât în faţa anchetatorilor şi a judecătorilor, dar şi în prezenţa surorii sale şi a altor cunoştinţe, că el a plecat din localitatea Apa, jud. S- M în jurul orei 17:00-18:00 şi în mod cert nu el a fost cel care a aşteptat-o pe mama sa în staţia de autobus.

Această poziţie a fost modificată doar înainte de prima prelungire a măsurii arestului preventiv, când inculpatul R. R. M. a revenit asupra declaraţiei şi a recunoscut că el a fost cel care a aşteptat-o pe mama sa în staţia de autobuz, precum şi că pe portiera din stânga a maşinii tatălui său se afla un instrument de bucătărie – tip bardă care fusese lăsat în maşină de tatăl său.

De asemenea, inculpatul R. R. M. susţine că a condus-o pe mama sa acasă, el mai rămânând împreună cu părinţii săi timp de aproximativ o oră, astfel că, la ora la care a plecat spre S-M, aproximativ 20:28 părinţii şi bunica lui erau în viaţă. Mai precis, bunica sa în casă iar părinţii săi în curtea casei.

Această susţinere a inculpatului R. R. M. este înlăturată de constatările făcute la faţa locului. Astfel, poziţia şi locul în care a fost găsit cadavrul victimei R. N. M. în dimineaţa de 24.11.2017 duce la concluzia că aceasta a fost lovită în cap, imediat după ce a coborât din maşină, în faţa treptelor de acces spre terasa casei, victima având pe umăr poşeta şi o plasă cu cumpărături alimentare în mână, exact ca în momentul în care a urcat în maşină la ora 19:14. Apare ca certitudine faptul că victima R. N. M. nu a apucat să intre în casă, fiind lovită de către fiul ei, inculpatul R. R. M. înainte de a urca pe treptele de la terasă.

Ori, prin declaraţia sa, inculpatul R. R. M. a încercat să inducă ideea că de la momentul la care a ajuns acasă cu mama sa ( aproximativ 19:16 ) şi până la momentul plecării ( aproximativ 20:27 ) victima R. N. M. a stat într-o seară friguroasă şi ploioasă de noiembrie, timp de aproximativ 1 oră şi 10 minute, în faţa casei, cu poşeta pe umăr şi plasa cu cumpărături în mână, fără a intra în casă sau măcar să aşeze plasa cu cumpărături. O astfel de apărare nu poate fi primită, logica rezultată din probele administrate ( proces verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, listing convorbiri telefonice şi imagini video ) ducând fără echivoc la concluzia că victima R. N. M. a fost lovită de autor după coborârea din maşină, aproximativ la ora 19:16, oră la care inculpatul R. R. M. recunoaşte că se afla la domiciliul părinţilor săi.

O altă probă care vine în sprijinul acuzaţiilor noastre, este dată de urmele de încălţăminte găsite cu ocazia cercetării la faţa locului. Astfel, din procesul verbal de cercetare la faţa locului şi planşele foto, rezultă că autorul celor trei crime a purtat o încălţăminte marca „ Lacoste ”. Au fost identificate mai multe amprente de talpă, cu această inscripţie, atât în interiorul casei, în preajma locului unde a fost găsit cadavrul victimei A. V. F., în holul de acces spre terasă de unde s-a realizat pânda victimei R. G., urmele conducând ulterior spre locul unde a fost găsit cadavrul tatălui inculpatului R. R. M.

Ca element concludent în stabilirea adevărului, reţinem că acelaşi tip de urme, cu aceeaşi amprentă „ Lacoste ” au fost găsite şi sub maşina victimei R. Ghe., marca Dacia Logan ( SM-62 – RNC ), autoturism cu care între orele 19:00 şi 19:14 inculpatul R. R. M. a aşteptat-o în staţia de autobus, pe mama sa, fapt care ne-a determinat să concluzionăm că persoana care a purtat acest tip de încălţăminte s-a plimbat prin curtea imobilului din loc. Apa, jud. S- M şi anterior orei 19:00 dar şi că uciderea victimelor A. V. F. şi R. Ghe. s-a produs tot înainte de ora 19:00.

Prin urmare, în condiţiile în care inculpatul R. R. M. a părăsit imobilul din loc. Apa, jud. S- M aproximativ la ora 18:58 pentru a se deplasa în staţia de autobuz unde a ajuns la ora 19:00, de unde s-a întors la ora 19:10 împreună cu mama sa, excludem categoric posibilitatea ca o altă persoană decât inculpatul R. R. M. să-i fi omorât pe numiţii A. V. F. şi R. Ghe. şi ulterior R. N., fără ca inculpatul R. R. M. să nu se întâlnească cu aceasta, în condiţiile în care în cursul zilei de 23.11.2017 până la ora 20:27 acesta a fost la casa părinţilor săi.

Acceptând concluzia rezultă din prezenţa urmelor de încălţăminte „ Lacoste” sub autoturismul cu care a fost transportată victima R. N. M., aşa cum am arătat, excludem categoric şi posibilitatea ca triplul asasinat să se fi comis după plecarea inculpatului R. R. M. la ora 20:27.

În legătură cu persoana care a purtat încălţămintea marca „ Lacoste ”, persoană care cu certitudine a săvârşit şi cele trei crime, din declaraţiile martorilor rezultă că inculpatul R. R. M. a folosit o astfel de încălţăminte.

Astfel, martorul B. D. – cumnatul inculpatului R. R. M. a declarat în legătură cu o pereche de pantofi sport marca „ Lacoste ” că a deţinut o astfel de încălţăminte pe care a adus-o, împreună cu alte elemente vestimentare la care renunţa, la casa socrilor săi. Relevante sub acest aspect sunt declaraţiile martorului B. D. H. din data de 27.11.2017 şi 4.01.2018 în care arată că deşi aceşti pantofi marca „ Lacoste ” au fost lăsaţi la domiciliul socrilor săi, după data omorului, aceşti pantofi nu au mai fost regăsiţi, dar şi că, inculpatul R. R. M. îşi însuşea din hainele şi încălţămintea pe care le lăsa la casa socrilor. Declaraţiile martorului B. D. H. cu privire la acest aspect se coroborează cu declaraţia soţiei sale, martora B. C. I.- sora inculpatului R. R. M. dar şi cu a martorei M.-K. R.-R. – prietena inculpatului R. R. M. Martora M.-K. R.-R. a arătat în declaraţia sa din 27.11.2017 că „ în perioada în care am avut o relaţie cu numitul R. R., arăt că am fost şi în apartamentul acestuia şi pot să confirm faptul că susnumitul deţine o pereche de încălţăminte sport marca Lacoste, de culoare albă cu o amprentă verde ”, adică exact ca cei descrişi de martorul B. D. H., despre care a afirmat că i-a lăsat la casa socrilor.

Toate probele analizate – proces verbal de cercetare la faţa locului, planşe foto, imagini video, listinguri, convorbiri telefonice, declaraţii martori – demonstrează fără drept de tăgadă, prezenţa inculpatului R. R. M. la domiciliul părinţilor săi, la momentele în care aceştia au fost ucişi dar şi faptul că este exclus ca o altă persoană decât inculpatul R. R. M. să fi pătruns în imobilul situat în loc. Apa, jud. Satu Mare în toată seara şi noaptea de 23.11.2017.

Dacă cu privire la prezenţa sa în imobilul din loc. Apa, jud. Satu Mare în seara de 23.11.2017 şi la momentul aducerii mamei sale acasă, inculpatul R. R. M. a oferit versiuni diferite şi toate neadevărate, combătute cu probe directe şi indirecte care conduc la logica descrisă în expozitivul rechizitoriului, în legătură cu probele ştiinţifice administrate în cursul urmăririi penale, inculpatul nu mai are explicaţii.

Mai precis, cu ocazia cercetării la faţa locului, au fost identificate şi ridicate urme de sânge, găsite atât în autoturismul victimei R. Ghe. ( Dacia Logan, ) cât şi în autoturismul inculpatului R. R. M. ( Skoda Fabia ).

Astfel, a fost identificată şi ridicată : urmă de contact de pe preşul de pe podul pedalier al şoferului de la autoturismul Dacia Logan utilizat de victima R. Ghe.; urmă de contact dintr-un strop de culoare brun-roşcată din interiorul portierei stânga- faţă de la autoturismul Dacia Logan utilizat de victima R. Ghe.; fragment de hârtie conţinând urme de culoare brun-roşcată decupat dintr-un plic din interiorul portierei stânga-faţă de la autoturismul Dacia Logan utilizat de victima R. Ghe., un preş de cauciuc ridicat din partea dreaptă faţă a autoturismului Skoda Fabia utilizat de inculpatul R. R. M.; urmă de contact ridicată de pe maneta comutator a blocului de lumini din autoturismul Dacia Logan utilizat de victima R. Ghe.

Prin ordonanţa din 27.11.2017, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus efectuarea unei expertize tehnico-ştiinţifice biocriminalistice pentru analiza urmelor ridicate.
Raportul de expertiză genetică judiciară nr. 604414/6.12.2017 întocmit de Institutul Naţional de Criminalistică a concluzionat că urma de contact ridicată dintr-un strop de culoare brun-roşcată identificate pe interiorul portierei stânga-faţă de la autoturismul Dacia Logan utilizat de victima R. Ghe. indică prezenţa sângelui uman, genotiparea ADN extras din această urmă punând în evidenţă un profil genetic identic cu profilul genetic al victimei A. V. Aceleaşi urme de sânge aparţinând victimei A. V. au fost identificate şi pe fragmentul de hârtie decupat dintr-un plic din interiorul portierei stânga-faţă de la autoturismul Dacia Logan utilizat de victima R. Ghe.

Aceste urme de sânge aparţinând victimei A. V. puteau proveni doar de la instrumentul de bucătărie – arma crimei; care apare în imaginile video surprinse de camera video, şi despre care inculpatul R. R. M. recunoaşte că se afla pe portiera uşii din stânga a maşinii tatălui său.

Aşa se explică şi faptul că pe preşul din cauciuc de culoare neagră descoperit pe podul pedalier din partea faţă stânga a aceluiaşi autoturism Dacia Logan , unde a fost aşezat instrumentul de bucătărie – arma crimei, de către inculpatul R. R. M. potrivit propriilor sale declaraţii dar şi a imaginilor video, au fost identificate urme de sânge.

Prin ordonanţa din 5.01.2018, Parchetul de pe lângă Tribunalul Satu Mare a dispus completarea expertizei biocriminalistice cu stabilirea dacă aceste urme de sânge aparţin vreuneia dintre victimele R. Ghe., R. N. sau A. V. F.

Conform raportului de expertiză criminalistică nr. 1451638/12.02.2018 al Institutului Naţional de Criminalistică Bucureşti, genotiparea ADN extras din urma de sânge identificată pe preşul de cauciuc de culoare neagră susmenţionat, a pus în evidenţă un amestec de profile genetice provenite de la victimele R. Ghe. şi A. V.

Concluzionăm astfel că instrumentul de bucătărie – arma crimei, mutat de către inculpatul R. R. M.. de lângă portiera stângă faţă a autoturismului Dacia Logan, pe preşul de cauciuc de pe podul pedalier din partea stângă faţă, astfel cum se observă în imaginile video, purta urme de sânge aparţinând victimelor A. V. şi R. G., astfel încât în intervalul orar 19:00 – 19:14 când inculpatul a aşteptat-o pe mama sa, tatăl şi bunica sa fuseseră deja omorâţi.

Raportul de expertiză nr. 604414/6.12.2017 a stabilit prezenţa celulelor epiteliale pe maneta comutator a blocului de lumini din autoturismul Dacia Logan utilizat de victima R. Ghe., genotiparea ADN extras din această urmă punând în evidenţă un profil genetic identic cu profilul genetic al inculpatului R. R. M.. Concluzia respectivă întăreşte convingerea că inculpatul R. R. M. a fost ultima persoană care a condus autoturismul victimei R. Ghe.

Prin Încheierea judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Satu Mare a autorizat efectuarea unei percheziţii asupra autoturismului aparţinând inculpatului R. R. M.. Cu ocazia percheziţiei, pe preşul din cauciuc aflat pe partea dreaptă faţă a autoturismului Skoda Fabia utilizat de inculpatul R. R. M. au fost identificate pete de sânge uman iar genotiparea ADN extras din aceste urme a pus în evidenţă un profil genetic identic cu profilul genetic al victimei R. N..

Această concluzie a raportului de expertiză ne face să afirmăm că fie arma crimei, fie haine purtate de către inculpatul R. R. M. la momentul uciderii mamei sale, au fost depozitate pe preşul din cauciuc aflat pe partea dreaptă faţă a autoturismului său, justificând astfel prezenţa urmelor de sânge aparţinând victimei R. N.

Apărarea inculpatului R. R. M., potrivit căreia a intrat cu ocazia cercetării la faţa locului în câmpul infracţional nu poate fi primită întrucât acesta a stat tot timpul după banda de protecţie, nefiindu-i permis accesul, fapt confirmat şi de martorul V. V.

Cu privire la profilul inculpatului R. R. M., probele administrate în dosar – declaraţii de martori, îl înfăţişează pe acesta ca pe o persoană avidă de câştiguri băneşti, în absenţa unei munci cinstite, o persoană căreia îi place să epateze, neinteresată de un loc de muncă în schimb dispusă să recurgă chiar la infracţiuni grave pentru a câştiga bani. De altfel, acestuia i s-a pus în vedere să părăsească locul de muncă, în două rânduri, fiind surprins că a sustras sume de bani.

Cu toate acestea, în lipsa unei atitudini nesincere din partea inculpatului R. R. M., de negare a săvârşirii celor trei crime, nu a fost posibilă dovedirea săvârşirii faptei din interes material, suma de bani reprezentând economiile băneşti ale victimelor R. Ghe. şi R. N., sumă care a dispărut, nefiind găsită. În lipsa unor probe certe ne abţinem în a emite speculaţii legate de motivul crimelor.
Apreciez că probele directe şi indirecte administrate în cauză, se coroborează şi dovedesc pe deplin existenţa infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului precum şi vinovăţia acestuia în săvârşirea lor.

IV. Încadrare juridică

Fapta inculpatului R. R. M. , care în seara de 23.11.2017, prin lovituri repetate cu un instrument de bucătărie- tip toporişcă, în zona craniană, a omorât-o pe bunica sa, victima A. V. F. şi pe tatăl său, victima R. Ghe., după care a premeditat uciderea mamei sale, victima R. N. M., tot prin lovituri repetate în zona craniană cu aceeaşi armă, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de:

– omor calificat, prev. de art. 188 alin.1 C.pen. şi art. 189 alin.1,
lit. a şi f C. pen. cu aplic.art. 199 al.1 C. pen.

(…) VI. Date privind persoana inculpatului

În cursul urmăririi penale, inculpatul R. R. M. a avut o atitudine total nesinceră, de nerecunoaştere, oscilantă şi contradicţie flagrantă cu starea de fapt care rezultă din probatoriul administrat. Inculpatul R. R. M. nu a avut deloc o atitudine cooperantă, mai mult, în ciuda gravităţii infracţiunii reţinute în sarcina lui, acesta nu a manifestat nici o urmă de regret sau remuşcări.

Comportamentul acestuia pe toată durata anchetei a fost ciudat, în sensul în care, în zilele următoare omorurilor, inculpatul R. R. M. a frecventat clubul „ Aqua ” din mun. S. M., şi-a plătit datoriile, nu s-a implicat în activităţile de înmormântare a părinţilor şi a bunicii şi nu a schiţat nici o urmă de regret la înmormântarea acestora.

După depunerea în arest, principala grijă a inculpatului R. R. M. a fost de a se plânge de calitatea mâncării din Arestul IPJ Satu Mare, a saltelei sau alte neajunsuri impuse de locul de detenţie.
Din descrierea făcută de martori, inculpatul R. R. M. este o persoană dependentă de jocurile de noroc, obsedat de obţinerea banilor fără o muncă cinstită, dispusă chiar să comită infracţiuni pentru obţinerea lor.

Potrivit fişei de cazier judiciar, inculpatul R. R. M. nu are antecedente penale cu toate că acesta a săvârşit infracţiuni de furt, fără însă ca persoanele vătămate să depună vreo plângere.

(…) VIII. Propuneri formulate către instanţa de judecată

Având în vedere că în cauză se menţin temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive faţă de inculpatul R. R. M., că există probe certe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul susmenţionat a săvârşit infracţiunea reţinută în sarcina lui, că măsura arestării preventive este necesară pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal şi pentru a-l împiedica pe inculpat să se sustragă de la judecată, pentru că nu există nici o cauză care împiedică exercitarea acţiunii penale, că măsura arestării preventive este proporţională cu gravitatea acuzaţiilor aduse inculpatului şi că, ţinând seama de gravitatea faptelor săvârşite, de modul şi împrejurările concrete de comitere a acestora, în conformitate cu art. 330 C. pr.pen., art. 207 C. pr.pen. şi art. 348 C. pr.pen. solicităm menţinerea măsurii arestului preventiv a inculpatului R. R. M..

Constatând că au fost respectate dispoziţiile legale care garantează aflarea adevărului, că urmărirea penală este completă, existând probele necesare şi legal administrate şi întrucât din materialul de urmărire penală rezultă că fapta există, că au fost săvârşită de inculpat care răspunde penal”.

”Precizăm că această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale şi trimiterea rechizitoriului la instanţă, spre judecare, situaţie care nu poate în nici un fel să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată în decizia procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Satu Mare.

1 Comment on "VIDEO. Tripla crimă de la Apa: ÎNCHISOARE pe VIAȚĂ pentru Răzvan Rentea"

  1. de ce criminalii sunt “saltati” usor? adica il ia frumos de mana si ii comunica ca trebuie sa mearga la arest. timp in care, pe altii vin mascati noaptea , ii pun la pamant (de multe ori abuziv) pentru ca vinde tigari sau comite infractiuni economice etc

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre crimă
Tripla crimă de la Apa. Rentea: ”Italianul mă amenința și urmărea”

Închide