VIDEOREPORTAJ. A început asfaltarea centurii munipiului Satu Mare. Vom avea cinci poduri și pasaje

Firma care se ocupă de construirea variantei de ocolire a municipiului Satu Mare a turat din nou motoarele. Este vorba despre Asocierea Itinera SPA- Colinni Lavori SPA-Viadesign SRL.

Varianta de ocolire a municipiului Satu Mare are o lungime totală de peste 19 km. De asemenea, vor mai fi construite două noduri rutiere precum și cinci poduri și pasaje.

Traseul centurii municipiului Satu Mare începe din DN 19A și are o direcție S-N de la limita vestică a Parcului Industrial Sud Satu Mare, va trece pârâul Homorodul Vechi, calea ferată Oradea-Halmeu și se va intersecta cu DN19. Această intersecţie va fi amenajată denivelat cu un pasaj superior având lungimea de 63,00 m, inclusiv realizarea unei intersecţii la nivel.

Varianta de ocolire traversează râul Someş cu un pod cu lungimea de 640,85 m (inclusiv viaductele de acces la pod) între digurile de apărare ale municipiului. După traversarea râului Someş, varianta de ocolire intersectează DN 19A unde va fi amenajată o intersecţie la nivel tip giraţie.

1 Comment on "VIDEOREPORTAJ. A început asfaltarea centurii munipiului Satu Mare. Vom avea cinci poduri și pasaje"

  1. Tataise Malvina | octombrie 19, 2019 at 16:08 |

    Doamne ajuta!

    View Comment

Tu ce părere ai?

Adresa de mail nu va fi publicată. Folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului, alte jigniri sau injurii se vor sancționa cu cenzurarea parțială a comentariului, ștergerea integrală sau chiar interzicerea dreptului de a posta. Site-ul Presasm.ro nu răspunde pentru opiniile postate în rubrica de comentarii, responsabilitatea revine integral autorului comentariului.




Mai multe despre centura Satu Mare
FOTO. Noul pod peste Someș prinde contur în municipiul Satu Mare

Închide